Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, s-a întâlnit miercuri, la Brașov, cu reprezentanți ai administrației județene, prilej cu care s-a discutat despre organizarea unui schimb de experiență, prin intermediul unei platforme digitale, între medicii brașoveni care lucrează cu bolnavi de COVID-19 și experți israelieni.

Ambasadorul a avut discuții în acest sens cu prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea.

“Consider acest schimb de experiență un lucru deosebit de important în primul rând pentru noi, ținând cont de faptul că Israelul este un lider mondial în domeniul sănătății și al cercetării medicale și vom face toate demersurile necesare pentru materializarea lui”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Discuțiile cu ambasadorul Israelului au mai abordat teme precum turismul, având în vedere că Israelul ocupă primul loc ca număr de turiști care au vizitat județul Brașov în 2019, și stadiul lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, obiectiv pe care ambasadorul și-a manifestat dorința de a-l vizita săptămâna viitoare.

Aceasta a fost a doua întâlnire din acest an între ambasadorul Israelului și prefectul județului Brașov, după cea de la ceremonia din satul Șimon, comuna Bran, din 24 iulie, când a avut loc  comemorarea a 10 ani de la accidentul de elicopter din Munții Bucegi, în urma căruia au murit șase militari israelieni și unul român.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.