Un bărbat de 30 de ani din oraşul Sângeorz-Băi, identificat de poliţişti drept autorul unui accident produs sâmbătă seara pe DN 17D, în urma căruia un biciclist de 52 de ani a decedat, a fost găsit a doua zi la locul de muncă, cu o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit datelor transmise duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20,00, iar victima, un bărbat de 52 de ani care se deplasa pe bicicletă pe DN 17D, pe raza localităţii Ilva Mică, a fost găsită inconştientă pe marginea drumului.

La locul accidentului s-au deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor ale SMURD, care au aplicat protocolul de resuscitare, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la faţa locului.

Poliţiştii au stabilit că biciclistul a fost victima unui accident rutier şi au început cercetările pentru identificarea autorului, având în vedere că acesta plecase de la locul faptei.

Duminică dimineaţa, autoturismul implicat în accident a fost găsit la domiciliul unui bărbat de 30 de ani din oraşul Sângeorz-Băi, în timp ce suspectul a fost depistat la locul de muncă, la o firmă din localitatea bistriţeană Sărăţel.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Poliţiştii urmează să stabilească şi cum a ajuns bărbatul de 30 de ani la muncă, a doua zi după producerea accidentului, având în vedere că distanţa dintre Sângeorz-Băi şi Sărăţel este de peste 50 de kilometri.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere cu alcoolemie.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.