Orionidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori active într-un an, care poate fi observat între 16 octombrie şi 7 noiembrie, va avea punctul maxim de activitate în noaptea de marți spre miercuri. Două roiuri de meteori pot fi observate cu ochiul liber, în fiecare an, atunci când Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Atât Pământul, cât și cometa orbitează eliptic Soarele, intersectându-se de două ori pe an. Astfel, în mai, poate fi observat curentul de meteori Eta Aquaride, în timp ce în toamnă se produc Orionidele.

Între 20 şi 21 octombrie este estimată faza maximă de producere a Orionidelor, meteori cunoscuţi pentru strălucirea şi viteza lor. Aceşti meteori sunt rapizi – se deplasează cu 66 km/s în atmosfera Pământului.

Anul acesta – Luna aflându-se spre faza Ultimului Pătrar (23 octombrie), deci cu un grad de acoperire mai mare, fiind sub 50% iluminată de Soare până pe 23 octombrie – sunt condiţii mai favorabile de a vedea stele căzătoare. Putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi şi numai 10 sau pot fi chiar spre 60, depinde de traiectoria planetei noastre şi de bogăţia norului de particule pe care îl întâlneşte, potrivit agerpres.ro.

Dacă este senin, se pot vedea astfel, în medie, 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Orionidele se pot vedea până la răsăritul Soarelui, interval în care constelația Orion se află deasupra orizontului.

Orionidele pot fi observate după miezul nopţii până spre răsăritul Soarelui, interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului. Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa. Chiar dacă sunt rapizi, pot lăsa “trenuri” strălucitoare (bucăţi incandescente de resturi în urma meteorului), care pot dura de la câteva secunde, până la câteva minute, potrivit leonid.arc.nasa.gov. Meteorii rapizi pot deveni uneori şi mingi de foc, explozii prelungite de lumină sau se pot despărţi în mai multe bucăţi, oferind un spectacol ca acela de artificii.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă cu o dimensiune sub un milimetru care arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se poate vedea acest fenomen, denumit de astronomi “meteor”. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte “meteoroid”.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare, potrivit Observatorului Astronomic.

Pentru a putea vedea meteorii, nu este nevoie de instrumente astronomice, spun reprezentanții instituției. Trebuie doar să priviți înspre cer, așezați comod, timp de minim o oră, cândva între miezul nopții și răsăritul Soarelui. Nu trebuie să priviți într-o direcție anume, pentru că meteorii pot apărea în orice direcție, mai spun aceștia.

Este de preferat ca observațiile să se facă din afara orașelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu mai poată fi observați.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania