În urmă cu vreo două săptămâni ne-am perindat pe la casa lui Vasile Deac, zis Moșu’. Cred că nu există om în tot Maramureșul ăsta cât îi de lung și de lat să nu fi auzit, măcar în treacăt, de Moșu’ Deac. Mi-aduc aminte că în urmă cu ceva ani, cam prin 2006, am avut plăcerea să îl văd pentru prima dată, într-un cadru festiv, la Ziua Gazetei, când a fost nominalizat pentru premiul de excelență „O viață pentru Maramureș”. Și e chiar o viață de poveste cea a Moșului!

Cheptarul, cămeșa, gatiile, opincile, graiul viu, respectul pentru țara asta a noastră, pentru comunitatea din care face parte sunt mărturii ale sufletului curat și smerit al domniei sale. Se mândrește cu rădăcinile sale ( „Strămoșul meu a fost Domnul Moldovei!”). Și-a continuat povestea cu ochii înlăcrimați, cu mâna pe inimă și ne-a povestit din „pățaniile” sale de pe la București: În 1971 a fost chemat la o conferință în București, și, printre toți oamenii ăia mari de la adunare, s-a remarcat un moș opincar și cu gatii. S-a dus acolo cu un singur gând, pentru Maramureș, pentru Bogdan Vodă. Își aduce minte cu amărăciune ce pregătiri li s-au făcut înainte de adunare, ce „lecții” li s-au dat despre protocol… (se ridică înaintea noastră în picioare, ca și cum ar simți și acum momentul acela, și ne cuvântează ce i-a spus tovarășului prim-secretar: „amu’ eu îs țăran, da’ totuși îs primar, cum să fac eu de rușine județul nostru?”).

La cei 97 de ani ai săi, își amintește și acum ce le-a spus domnilor de la București în ziua aceea, în detaliu: „Când o intrat primul-ministru Manea Mănescu, fie-i țărâna ușoară, parcă Dumnezeu mi-o spus Moșule, i lua cuvântul! Și m-am dus în Sala Palatului, că acolo o fost (conferința). Toată lumea-n sală. Când o intrat, ne-am rădicat toți în picioare, am aplaudat. O fost 29 de înscriși (la luarea de cuvânt), primari, secretari și, până la oarele zece, de la opt, vorbesc patrusprezece. De la zece, până la unu, vorbesc ceialalți, până la 26. Cinci minute o avut fiecare. Și să gată 26. Și merem la masă. Ne întoarcem în sală și se termină și cei trei. Și el (Manea Mănescu) se ridică, își dă ochelarii de la ochi, se ridică în picioare și cu ambele hârtii (una era lista aprobată de ministru cu cei înscriși la cuvânt, cealaltă era a doua listă, în capul listei, Moșu’) și o propus sistarea ședinței. Amu’ eu, parc-am înlemnit! Gata! Doar no-i fa’ de rușine județul, să mă ridic în fața primului-ministru, în Casa Țării! Dar el (Manea Mănescu) nu s-așază jos. Așe-i dă Dumnezeu darul, și zice: ‹‹Stimați primari și secretari, și alte organe județene, cu acordul dumneavoastră aș dori să dau cuvântul unui primar, Deac Vasile, Bogdan Vodă, Maramureș. Poate ne spune ceva deosebit de cei 29.›› Când aud cuvântul aiesta, mă ridic în picioare și-mi zic în gând: ‹‹Doamne-Ajută-mă să nu mă-mburd la tribună! ››. Da eu m-am dus, pân spate, cum eram cu opincile, celea făceau zgomot pă parchet. Am avut un carnețel, agenda Maramureșului, cu localitățile, în mijloc mi-am scris douăsprezece puncte și-am îndoit foaia. Ei, ajung la pupitru. Primul-ministru Manea era în dreptul meu. Acuma, eu, cum eram înalt, îmi da masa-n barbă să rămân jos. Să mă sui sus, e un candelabru, aproape să-mi deie-n cap. Da cum am fost cu cheptar și cu cămeșă țărănească, că era cald în sală, și mă urc, îmi dă Dumnezeu de două dejăte să nu-mi ajungă capu-n candelabru, îmi pot face capu-n stânga-dreapta și pun carnețelul. Era roșu. Și-mi scot batista din jebul cheptarului și mă șterg pă față, aveam și emoții, și nemâncat, da’ și curaj!

No, cum am fost eu îmbrăcat în port național, toți m-o filmat, din față, din spate. Eu m-am întors în diagonală: ‹‹Stimate tovarășe prim-ministru, onorat prezidiu, și mă-ntorc cătă sala de nemți, și-ncep. ‹‹Stimați tovarăși, primari, secretari și alte organe, sunt MÂNDRU că am cinstea să grăiesc în Casa Țării! Primar cu patru clase primare! Dar dragostea față de patrie și neam îmi echivalează o facultate! ››. Toată nemțăria ceea s-o ridicat în picioare să aplaude. Da’ îs numa cinci minute! Până când ha-ha-luiesc aceia să duc minutele. Și mai apuc să zic: ‹‹Stimate tovarășe prim-ministru, noi, cei din nordul patriei, nu ne-am încălzât de razele socialismului de 27 de ani, da nu mă-ndoiesc, când la cârma patriei avem cei mai scumpi fii ai poporului român. Este un proverb românesc și bătrânesc care se menține și-n prezent: cei ce sunt lângă foc să-ncălzesc. Eu v-aș ruga pă dumneavoastră, cei care sunteți la cârmă, să să tragă aceia, să ne-ncălzim și noi cei din nordul patriei! ›› Și el se ridică-n picioare (Manea Mănescu), Dumnezeu să-l ierte, și roagă: ‹‹Stimați tovarăși, doresc, cu acordul dumneavoastră, să prelungim cuvântul, că-n cele cinci minute câte i-am dat noi, n-are vreme să ne spună câte are el pe suflet››. Și m-am dat spre dânsul: ‹‹Vă mulțumesc dumneavoastră! M-oi strădui să vă spun câteva cuvinte românești, pă țărănește. ›› Și am vorbit 31 de minute! Și, pă urmă, nu m-o oprit, eu m-am oprit, dar în cuvântul meu am spus: ‹‹doresc Partidul Comunist Român să afume Valea ceie a Izei, pa care numa voievodul, cu lacrimi și cu sudori, o dus giugul străinilor, și-a hunilor, și-a păgânilor, s-o afume Partidul Comunist Român cu trei-patru hornoaie (m-am referit la fabrici), că nu ne temem de poluare, că noi n-avem numa’ fumu’ de la slănină!››. Și-am mai zâs: ‹‹Dragi români, eu pă toți vă consider români, chiar dacă faceți parte din alte nații, toți care mâncați pită coaptă românească și beți apă curată ca lacrima din ochi, fiți buni și vă supuneți și vorbiți românește! Să fiți români!›› Și el, Dumnezeu să-l ierte, s-o sculat în picioare, da plângând, și a întrebat mulțimea: ‹‹Ați auzit cum să fim? Români! Cum să ne iubim țara și neamul? ››. Ne-a mai povestit și că a fost acasă la Mănescu, pe Aleea Primăverii (lângă Ceaușescu), și, întrebat fiind ce vrea, i-a răspuns: „Ce vreu? Vreu o statuie a voievodului Bogdan, mărturie păntru totdeauna că am fost român! Unde sunt eu primar, la urmașul voievodului, și-avem 50.000 de români get-beget în Valea Izei, doresc statuie, doresc hornoaie pentru toată Valea ceie și mai doresc să vă deie Dumnezeu sănătate! Atunci acesta i-a spus: „Toate, tovarășe primar! O să trimit la fața locului și o să merg și eu să văd”. Eu, când o zîs cuvântul aiesta, i-am zîs: „M-am gândit și eu să vă fac invitație, dar, dacă dumneavoastră veniți la noi, să știți că aicea v-așteaptă leagănul nostru românesc!” Visul lui de-o viață, să-i facă statuie lui Bogdan Vodă, s-a împlinit. Monumentul este amplasat pe Valea Izei, la 42 de km de Sighetul Marmației. Statuia îl reprezintă pe voievodul Bogdan, călare, alături de cinci nobili, este realizată din bronz și poartă semnătura artistului Ioan Marchiș.

Material semnat de muzeograf Teremtuș Oana-MJEAP Maramureș

Această rubrică este susținută de către Consiliul Județean Maramureș și își propune să sprijine și să facă cunoscute tradițiile și frumusețile Maramureșului. Rubrica este realizată în colaborare cu instituțiile de cultură și artă ale județului Maramureș.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania