Autoritățile au raportat vineri 5.028 de cazuri noi de COVID-19 în România, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.
De la începutul pandemiei, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în România.
În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.
81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.
Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
Nr. crt. / Județ / Număr de cazuri confirmate (total) / Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 3935 96
2. Arad 4258 114
3. Argeș 6337 93
4. Bacău 7184 117
5. Bihor 5146 122
6. Bistrița-Năsăud 2156 51
7. Botoșani 2547 55
8. Brașov 8466 233
9. Brăila 3125 26
10. Buzău 3496 50
11. Caraș-Severin 2240 53
12. Călărași 1368 52
13. Cluj 6926 273
14. Constanța 4739 129
15. Covasna 1845 23
16. Dâmbovița 5637 91
17. Dolj 5071 158
18. Galați 5712 61
19. Giurgiu 1636 19
20. Gorj 2602 37
21. Harghita 2429 130
22. Hunedoara 3609 94
23. Ialomița 1858 50
24. Iași 9025 268
25. Ilfov 5146 136
26. Maramureș 3465 106
27. Mehedinți 1882 62
28. Mureș 3864 170
29. Neamț 5280 103
30. Olt 2981 52
31. Prahova 8557 189
32. Satu Mare 1335 37
33. Sălaj 1899 141
34. Sibiu 4087 160
35. Suceava 8483 135
36. Teleorman 2616 87
37. Timiș 6882 333
38. Tulcea 1317 25
39. Vaslui 4436 68
40. Vâlcea 4134 108
41. Vrancea 3212 34
42. Mun. București 29968 685
43. – 141 2

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania