Lumea reală începe când te dai jos din tren în gară la Petroșani. Mă rog, când te dădeai jos, că epopeea s-a petrecut prin 2012 iar între timp se pare că unele lucruri s-au mai schimbat. Fix pe data de 31 august anul deja menționat m-am suit în tren de la Deva spre Craiova. Bine, n-am ajuns chiar acolo că am apucat să sar din compartiment în gara corespunzătoare.

Datorită avântului luat la pogorârea din tren era cât pe ce să mă izbesc cu fruncea de o falnică placă de marmură, placă montată la 28 august 1970. Adică cu fix 42 de ani și 3 zile înainte de sosirea mea inopinată. Cum îs cam tare de cap, riscam să fiu bun de plată pentru distrugerea de bunuri publice și păgubirea urmașilor-urmașilor noștri de textul dăltuit pe respectiva marmură: „1870 – 1970 / ACEASTA PLACA S-A APLICAT / CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 100 DE ANI DE LA DAREA / IN EXPLOATARE A STAȚIEI C.F.R. PETROȘANI ȘI LINIEI / DE CALE FERATĂ PETROȘANI – SIMERIA”. Diacriticele care lipsesc din text poate că or fugit de spaimă că m-or văzut venind cu așa avânt spre ele.

Am fugit să-mi iau o bere. Bineee!!! Vorba vine, că nu prea puteam fugii din cauza greutății rucsacului. Am mers mai repejor, am cumpărat o butelcuță de Newmarkt la 0,5 litri, după care m-am așezat pe o bancă din gară ca să chibzuiesc cum se cuvine ce să fac. Butelcuța s-o gătat, dar de chibzuit tot nechibzuit am rămas. Dar măcar mi-am priponit ochii într-o altă placă de marmură, amplasată la 28 august. Știu că aveți deja senzația de deja-vu, dar anul este cu totul altul: 1995. Și textul este foarte explicit: „1870 – 1995 / 125 DE ANI DE LA DAREA ÎN / EXPLOATARE A STAȚIEI / C.F.R. PETROȘANI ȘI A LINIEI / DE CALE FERATĂ / PETROȘANI – SIMERIA”.

M-am scuturat ca și cum aș fi avut frisoane, am traversat calea ferată pe pasarela corespunzătoare, am mers până acasă la un fost coleg de cancelarie (că doar am predat vreo trei ani buni pe bani și un an bun fără bani la o școală în Petroșani) și am sunat la interfon. Luat prin surprindere, domnul coleg mi-a deschis ușa. Cred că se aștepta să fie poștașul de la Poșta Română. Ghinion! Pentru el. Am stat o țâră la povești, am luat o gustărică, apoi am zis să mergem să mâncăm niște mici, că trei zile nu o să mai văd, miros și gust așa ceva.

Am plecat la cel mai bun loc de găsit mici din Petroșani: în piața aia mare. Povești, depănat amintiri, bârfe bărbătești etc. După ce am mâncat cel puțin doi mititei de persoană am plecat: eu pe drumul de culme spre Cabana Rusu, domnul coleg spre casa lui, situată în apropiere. Drumul meu a fost mai complicat, că a trebuit să trec pe lângă Universitatea din Petroșani, pe lângă o fostă (pe atunci) zonă turistică numită (cred) Brădet, pe lângă niște câini pe care habar n-am nici acum cum îi cheamă, pe lângă o tanti în vârstă ce culegea prune care mi-a dat șansa să mă hodinesc o țâră stând la povești…

Pe la Cabana Rusu, sau Hotel (ce-o fi), întreb lumea dacă umblă (adică, pentru necunoscătorii de ardelenească, dacă funcționează) telescaunul. Lumea îmi zice că nu. Așa că mă ambiționez și o iau din nou la pas. Mai întâi cobor o țâră, apoi urc cât mă mai țin puterile. Nu mă mai țin mult, dar am norocul și dau peste o odaie, un fel de adăpost pentru ciobani. Ușa blocată de un lacăt. Dar odaia avea târnaț. Cum eu nu aveam cortul după mine, am decis să înnoptez acolo pe prispă, că hamacul nu aveam de ce îl agăța.

Pe prispă era o laviță și o masă. Eu am decis să îmi pun sacul de dormit pe jos. M-am organizat temeinic, am mâncat, am atârnat bulendrele într-un cui și m-am uitat la lună. Am făcut niște poze (nu prea reușite) și m-am pus, așa pe la ora 23, la somn. La ora 23.01 am simțit o oarece mișcare în jurul meu. Peste un minut mișcarea s-a intensificat. La 23.03 câțiva șoricei încercau să-și facă autostradă șoricească peste sacul meu de dormit. M-am enervat, că nu aveau autorizație, și din cauza sperieturii m-am urcat și am dormit pe masă…

Dimineața am făcut poze pe la colibele din jur. Am mâncat și am plecat… Ideea e că după câteva zile, când ajung acasă, mă uit la televizor. Eu mă uit la televizor doar când mănânc sau când e vreun meci de fotbal sau tenis sau ceva ciclism. Ghinionul meu a fost că m-am uitat taman atunci la TV. Bucătura din gât era să sară de să spargă geamul… Taman unde dormisem eu, în seara respectivă, un urs devorase cu bestialitate un cioban care tocmai își strânsese prunele ca să facă o țuică decentă. Bine!!! Nici ursu n-o fost prost. Așa că nu l-o mâncat de tot pe cioban, ci doar i-o mâncat prunele deja culese, l-o zgâriat de l-o băgat în spital și apoi o lăsat SMURD-ul să se ocupe de restul… Maică-mea nu știe. Bine, știe să citească, dar nu știe cum am trecut eu pe lângă gura ursului atunci…

Și aventurile nu se termină aici!!!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania