Primarul Florin Birta a prezentat într-o conferința de presă un nou proiect major al municipalității. Acesta vizează modernizarea și prelungirea străzii Meșteșugarilor de la intersecția cu strada Lăpușului până la intersecția cu drumul de legătură Oradea – Sântandrei și realizarea unui pasaj suprateran, care să rezolve intersecția traseului cu str. Ovidiu Densusianu, liniile de cale ferată Arad – Oradea, liniile de cale ferată Episcopia Bihor – Oradea Vest, precum și str. Corneliu Baba.
Investiția are ca scop și dezvoltarea economică a zonei, prin asigurarea unei noi legături între municipiul Oradea și drumul de legătură cu localitatea Sântandrei. În prezent se lucrează la reactualizarea studiului de fezabilitate a drumului expres care va lega Oradea de Arad și care va face legătura și între cele două autostrăzi principale ale României.
„Pentru a nu ajunge în situația altor orașe din țară, care, atunci când a trecut autostrada pe lângă ele, nu au reușit să se conecteze la autostradă sau la drumurile expres importante, noi venim cu această propunere de a construi acest pasaj suprateran important pe str. Meșteșugarilor, o stradă care va deveni una dintre principalele porți de intrare în oraș din legătura cu autostrada Transilvania și cu drumul expres.”, a declarat Florin Birta, primarul municipiului Oradea.
Primarul Florin Birta a evidenţiat faptul că în zonă va fi unul dintre cele mai importante noduri rutiere, pentru că acesta se va conecta atât cu drumul de legătură a orașului Oradea cu autostrada Transilvania, cât și cu drumul expres Oradea – Arad. „Prin urmare, acest pasaj va da exact în acest nod important de legătură, iar intrarea în oraș va fi posibilă indiferent că se vine de pe drumul expres Oradea – Arad sau că se coboară de pe autostrada Transilvania prin legătura orașului Oradea cu autostrada. În ceea ce privește procedura de licitație a drumului de legătură dintre Oradea și autostrada Transilvania, aceasta este într-o etapă avansată”, a completat primarul Florin Birta.
Urmează ca în ședința Consiliului Local de joi, 29 octombrie, să fie supuși aprobării indicatorii tehnico-economici ai pasajului, respectiv ai obiectivului de investiție „Creșterea mobilității și sporirea siguranței rutiere prin amenajarea denivelată a intersecției în zona str. Meșteșugarilor cu str. Ovidiu Densusianu și magistrala CF Timișoara – Arad – Oradea”.
Potrivit indicatorilor valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 7 milioane de euro, din care construcțiile și montajul reprezintă 6.150.000 euro.
Traseul în plan al pasajul are o lungime totală de 940 m, exceptând cele două sensuri giratorii. La capetele traseului se propune realizarea a două sensuri giratorii, primul la intersecția cu str. Lăpușului, iar cel de-al doilea la intersecția cu drumul de legătură Oradea – Sântandrei.
Lungimea pasajului va fi de 450 m. Pasajul va fi compus dintr-un viaduct care va trece peste șoseaua de centură a municipiului, peste linia de cale ferată Oradea – Arad și peste str. Corneliu Baba. Acest viaduct va avea o lungime totală de 300 m.
Strada Meșteșugarilor va deveni o stradă cu 4 benzi, două benzi pe sens, pornind de la baza acestui pasaj și până la legătura cu Calea Aradului.
Pasajul care va supratraversa centura și calea ferată va avea două benzi, deci o bandă pe sens, iar o bandă de pe str. Meșteșugarilor va fi destinată celor care doresc să ocolească acest pasaj, celor care intră și ies din centură în zona pasajului.