Deputatul PSD Daniel Suciu a prezentat, duminică, programul de guvernare al social-democraţilor, capitolul Dezvoltare Regională şi Locală, care cuprinde obiective precum realizarea a 42 de smart cities, a 100 de oraşe competitive, acces în maximum două ore la cel mai apropiat aeroport şi în maximum o oră la cea mai apropiată intrare pe autostradă pentru fiecare român, dar și finanțarea cu un miliard de euro pe an a celor 31 de staţiuni turistice româneşti.

PSD promite, de asemenea, înfiinţarea unui Fond Naţional de Dezvoltare Locală, dar şi a unui Registru Naţional al Investiţiilor Publice, precum şi simplificarea procedurilor privind accesarea fondurilor europene. Social-democraţii susţin că, prin implementarea programului pe domeniul Dezvoltare locală şi regională, nu vor mai exista situaţii în care localităţi fără apă şi canal să construiască săli de sport sau să asfalteze drumuri fără a avea aceste utilităţi.

Suciu a subliniat că toate proiectele de investiţii din România, fie că sunt finanţate din fonduri europene sau guvernamentale, vor trebuie să respecte aceleaşi reguli.

“Adică, cine aplică pentru un proiect în PNDL va respecta aceleaşi rigori, astfel încât, în orice moment din anii următor, această investiţie să poată fi trecută cu finanţare europeană. Programele guvernamentale vor deveni programe suport. Şi tocmai de aceea se va înfiinţa Fondul Naţional de Dezvoltare Locală, cu o bugetare anuală de circa 3 miliarde de euro, care va include tocmai aceste lucruri: PNDL, CNI, ANL, Cadastru şi fondurile europene, astfel încât orice comunitate din această ţară, până la finalul exerciţiului financiar 2027, dar chiar şi mai repede, să beneficieze de serviciile minime pe care secolul în care trăim le reclamă. Şi anume: depui un proiect pentru apă şi canalizare – este foarte bine. Nu poţi depune un proiect pentru asfaltare dacă nu ai apă şi canalizare”, a spus el.

Deputatul a arătat că din Fondul Naţional de Dezvoltare Locală ar urma să se acorde finanţare inclusiv pentru cele 31 de staţiuni româneşti, un total de un miliard de euro anual. Tot în baza acestui fond naţional ar urma să se asigure şi finanţare, astfel încât 80% din populaţia României să fie racordată la reţeaua de gaz.

El a menţionat că, în următoarea perioadă, va fi necesară o reluare a dialogului cu patronatele din sectorul de construcţii, unde în prezent există un deficit de peste un milion de muncitori.

“Tocmai de aceea, în programul pe Muncă, deja ne-am gândit la acest lucru şi am propus vouchere şi susţinerea celor care vor să se reintegreze în acest sector”, a spus social-democratul.

Suciu a subliniat importanţa simplificării procedurilor de accesare a fondurilor europene.

“După experienţa avută în aceste două exerciţii financiare, cred că se impune o concluzie, pe care toată lumea o cunoaşte. Ne-am făcut rău singuri. Ne-am stabilit noi reguli în plus. Am stabilit noi hârtii, noi cerinţe pentru beneficiari şi acest lucru ne-a adus într-un blocaj. Tot anul trecut, tot PSD a iniţiat discuţii cu Comisia Europeană şi am stabilit şi am agreat o simplificare majoră a tot ceea ce înseamnă fonduri europeni. Peste 80 de măsuri de simplificare, alăturându-se la descentralizarea alocărilor, la un parteneriat real cu beneficiarii – pentru că acest lucru a existat doar pe alocuri”, a spus deputatul.

Conform acestuia, un alt obiectiv al PSD este realizarea unui registru public, care va conţine o hartă a investiţiilor realizate în România din bani europeni şi bani guvernamentali.

“Înfiinţăm Registrul Naţional al investiţiilor publice. Practic, orice beneficiar, orice român, va fi la un click distanţă de toate investiţiile care se vor derula oriunde în această ţară. (…) Vom evita de acum înainte să dublăm din bugetul naţional ceea ce putem face din fonduri europene. Practic, PNDL, Compania Naţională de Investiţii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Cadastru – toate finanţările naţionale vor deveni programe suport pentru fondurile europene”, a spus el.

Daniel Suciu a apreciat că urmează “cei mai provocatori trei ani” în dezvoltarea României.

“Îi observăm pe cei de la PNL cum se complac şi propagă o ruşinoasă ipocrizie, lăudându-se cu absorbţia de anul acesta. Absolut toate proiectele cu care se pozează, cu care se filmează sunt moştenirea lăsate de munca de doi ani şi zece luni a colegilor mei din guvernarea PSD. Ceea ce nu vă spun cei de la PNL este că în perioada următoare mai avem de finalizat PNDL, şi anume, până în 2023 mai trebuie să închidem în jur de 6.000 de şantiere, şi anume încă 3,5 miliarde de euro. De asemenea, mai avem la dispoziţie Programul de rezilienţă şi recuperare – încă 30 de miliarde de euro şi începe şi următorul exerciţiu financiar, pe o altă structură instituţională, care înseamnă încă aproximativ 20 de miliarde de euro”, a spus el.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania