O echipă mixtă formată din istorici, istorici de artă, arheologi şi peisagişti lucrează la elaborarea studiilor de fundamentare ale proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale a Sighişoarei, care vor sta la baza licitaţiei internaţionale ce va fi organizată, în premieră în România, conform regulamentului concursurilor de arhitectură al UNESCO şi al Uniunii Internaţionale de Arhitectură (UIA).

Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, a declarat că la elaborarea acestor studii contribuie şi angajaţii instituţiei muzeale care au efectuat de-a lungul anilor săpături arheologice în diverse părţi ale Cetăţii Medievale şi au identificat o serie de aspecte esenţiale pe care trebuie să le cuprindă tema de concurs.

“Institutul Naţional al Patrimoniului ea demarat procedura legată de studii cu privire la fortificaţiile Cetăţii Medievale Sighişoara. În acest sens am avut prezenţa unor peisagişti, arheologi şi istorici de artă care fac studii despre istoria cetăţii şi despre ceea ce se poate face pentru restaurarea acestui sistem de fortificaţii, care se va finanţa ulterior. Împreună cu echipa care elaborează proiectul, ne-am deplasat în jurul fortificaţiilor, am prezentat zonele în care au fost săpături arheologice, am indicat publicaţiile în care au apărut studiile făcute de colegii noştri , astfel încât să aibă o analiză completă a sistemului de fortificaţii. În plus, muzeul nostru a furnizat informaţii de natură istorică despre turnuri. Sunt multe lucruri pe care le ştim, dar cu siguranţă rezultatele acestor sondaje pe structura de rezistenţă a fortificaţiilor vor conţine şi surprize”, a declarat Nicolae Teşculă.

În luna septembrie, Primăria Sighişoara şi Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) au semnat contractul pentru realizarea studiilor de fundamentare prin care vor fi stabilite detaliile tehnice şi istorice care vor sta la baza proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale.

Organizarea concursului internaţional de soluţii pentru restaurarea şi punerea în valoare a ansamblului Fortificaţiilor Sighişoarei, cu sprijinul Institutului Naţional al Patrimoniului, va fi o premieră pentru România, iar la baza acestuia vor fi sta studii ample şi cercetări necesare elaborării proiectului tehnic.

Proiectul final nu va cuprinde doar restaurări, amenajări şi funcţionalizări ale fortificaţiilor medievale, ci se va extinde şi la aleile şi parcurile din Cetate.

Restaurarea şi punerea în valoare a fortificaţiilor medievale ale oraşului se vor desfăşura prin Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, în cadrul unui parteneriat între Municipiul Sighişoara şi Institutul Naţional al Patrimoniului.

În urmă cu un an, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, a anunţat în cadrul conferinţei “Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”, din cadrul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, că Cetatea Medievală a Sighişoarei, construită în secolul al XII-lea şi păstrată aproape neschimbată, va fi restaurată în urma unui concurs internaţional de proiecte.

Sursa: Agerpres

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania