Directorul Crucii Roşii Sibiu, Răzvan Biriş, a postat un mesaj către toţi cei care nu respectă regulile: ”De ce, române? De ce nu te poţi abţine, deşi vezi ce e în jurul nostru, peste tot în lume?”. Biriş se referă la petrecerile cu sute de persoane, ”jumătate băgate pe şustache”, dar şi la cei care distribuie ”statistici irelevante” care arată că se moare şi de altceva, nu doar de coronavirus. ”Tu eşti în putere şi nu ai murit. Dar ai pe conştiinţă 7.273 de decese până ieri. And counting”, a mai scris Biriş.

”Întrebarea mea este este DE CE? De ce, române? De ce nu te poţi abţine, deşi vezi ce e în jurul nostru, peste tot în lume? Mureai fără nuntă, fără botez cu sute de persoane, jumate băgate pe şustache, să forţezi regula? Mureai dacă săreai un an şi nu postai toaletele lucioase de la ziua ta, stând bot în bot la pahar, să ţi se vadă botoxu? Mureai dacă nu urlai celebrul tău uuuuu cu şampania pe la petreceri fără rost şi mai ales fără discernământ? Te-ai bronzat, ai poze în primul rând pe şezlong la Mamaia? Câte laicuri ai îngurgitat? Te simţi inteligent(ă) că i-ai fentat pe «ăştia de ne tot închide» şi tot şi mai tras un chef pe la pensiuni”, a scris directorul Crucii Roşii Sibiu.

Acesta îi acuză pe cei care nu respectă regulile că au pe conştiinţă miile de oameni care au murit.

”Nu, tu eşti în putere şi nu ai murit. Dar ai pe conştiinţă 7.273 de decese până ieri. And counting… Plus atâţia rămaşi cu sechele, plus personal medical la pământ, epuizat, plus afaceri distruse. De tine, inteligentule/ inteligento (da, fără cratimă, închipuie-ţi)! Tu, care ai învăţat să distribui statistici irelevante, că ai auzit că se moare şi de altceva, tu care ai aflat de fapt ce se doreşte la nivel mondial, tu, care nu crezi în treaba asta până nu ajungi cu masca de oxigen pe faţă! Atât ai fost rugat, române, să te gândeşti şi la alţii, mai slabi şi mai vulnerabili ca tine. Să asculţi nişte amărâţi de experţi, cercetători, medici, să arăţi compasiune şi decenţă. Sus paharul, fiinţă superioară ce eşti! Ai învins, eşti tare! Să fii sănătos”, şi-a încheiat Răzvan Biriş mesajul.

Judeţul Sibiu a ajuns la o incidenţă de 4,4 cazuri la mia de locuitori, iar municipiul a trecut deja de 2 zile de 6 la mie.

La nivel naţional, miercuri, au fost anunţate 8.651 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 146 de decese şi 1.001 pacienţi internaţi la ATI

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania