Nu mi-am închipuit că un banal editorial publicat pe platforma on-line Știrile Transilvaniei, despre Sâmbăta Morților, Ziua Morților, Sâmedru sau Halloween o să aibă un asemenea impact. Inițial, am dorit doar să fac câteva mici rectificări și specificațiuni în ceea ce privește imaginea de ansamblu asupra momentului amintit, cum s-o fi el numind în funcție de zonă, atitudine, religiozitate sau sarcasm.

De înjurat, n-am fost înjurat, că ăștia de la Știrile Transilvaniei îs oameni faini și blochează din start comenturile negative. Bine, nici comenturi pozitive n-am văzut la articolele mele, dar asta nu e vina lor, că s-ar putea să nu fi zis nimeni nimic de bine de mine.

Oricum, după apariția și mediatizarea respectivului material, mă trezesc cu beep-uri pe telefon. Oameni pe care nu-i cunosc mă lăudau de mama focului că am scris de focul din bostani. Oameni pe care îi cunosc numai or râs o țâră, fără să mă laude pe față. Dar mai există și excepții.

Spre exemplu, cineva – nu spui cine, persoană importantă – se apucă să citească ditamai editorialul meu copiilor. Greșeală fatală!!! Că în minutele imediat următoare lecturării excelentului meu text cei / cele mici au urlat că vor bostan. Am fost contactat telefonic să nu mai fac așa ceva: de unde, păcatele lumii, să faci rost de bostani pentru copii în toiul nopții? Mi-am cerut scuze și am dat exemplul personal: de nicăieri! Dar le spui alte povești bostănești. După care, a doua zi mergi la piață și cumperi un dovleac…

Următorul pas a fost ceva de film horror! Nu mă așteptam ca cineva să asculte de sfaturile mele. De obicei nu se face așa ceva. Dar m-am trezit cu o poză de bostan trimisă pe messenger, având în fundal chipul profesorului meu de Istoria Artei, Iatoria Religiilor, Teoria și istoriografia artei… sau cum s-o fi numind…. Am încremenit preț de câteva secunde. Nu mai vedeam tastele. Bostanul era atât de mare că un copil mic, cam de doi ani, putea face baie lejer în el.

Însă cercetătorul științific din mine s-a revoltat!!! Când am zărit prima poză am exclamat on-line: „vai, ce greșeală”. Răspunsul a venit instantaneu: CE? Bine, întrebarea era scrisă în germană, dar nu suntem la limbi străine aici. Cum sunt un gentleman, explic că ochii trebuiau să fie triunghiulari, cu baza (sprâncenele) deasupra, astfel încât (conform normelor estetice învățate de la Domnul Profesor de Istoria Artei, Istoria Religiilor, Teoria și istoriografia artei… sau cum s-o fi numind….) să nu vină în contradicție vizuală cu nasul, care are, cel puțin la un bostan, baza amplasată jos.

Dar să vedeți belea! Discuția on-line continuă! Ca un fin critic de artă ce tind să devin, întreb: „Unde sunt urechile?”… Parcă am dat cu parul în capul bostanului deja decalotat. Mi s-a răspuns că imediat fac și urechi. Eu am specificat că orificiile care țin loc de urechi la bostan trebuie, musai, să fie rotunde. Mi s-a argumentat: „Naaa”!!! Că cică cuțitele de Cugir nu-s mai ce-or fost!

OK. Am zis să nu fac scandal. Am apelat la clemență și am întrebat de ce nu apelează la o firmă specializată în sculptat bostani. Se pare că nu au. Dar or zis că își deschid, că ideea de afacere este grozavă. Eu, ca să mă laud, am plusat. Le-am spus să pună afișe pe stâlpi cu „SCULPTĂM BOSTANI”, după modelul „săpăm puțe” sau „săpăm puțuri”. Am indicat ca firma să fie pe numele Domnului Profesor, că taxele sunt mai mici. Reduceri de TVA. Etc.

La un moment dat m-am enervat și am zis că o să scriu un „Tratat de sculptat bostani”.

Băiiii!!! Ce să vezi? Nu trece mult timp și primesc poză cu bostanul decalotat. Pe lângă ochii necorespunzători (erau patrulateri), bostanul nu avea urechi prin care să emane lumină. Am insistat asupra acestui aspect. Mi s-a trimis o fotografie în care bostanul părea într-o ureche. Am solicitat poze suplimentare. Nu se face să ne batem joc de bostani în asemenea hal!!! Într-un final, după cercetări sofisticate, am decis că bostanul are două urechi.

Necazurile au venit după. Că lumea mică vrea să doarmă cu bostanul în pat. Din punct de vedere științific, am dat dreptate copiilor și am zis că pot să doarmă cu dovleacul, dar trebuie să sufle mai întăi în lumânare, s-o stingă…

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania