Elevii din învățământul preuniversitar vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun de la nivel local şi judeţean, precum şi cu trenul şi metroul, pe baza carnetului de note, după ce legea care prevede aceste facilităţi a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare de joi, 5 noiembrie 2020.

Legea nr. 226/2020 modifică Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi extinde gratuitatea şi la transportul judeţean, nu doar la cel local.

„Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, scrie în lege.

Totodată, legea stabilește și schimbarea modului în care se acordă gratuitatea transportului pentru elevi. Mai exact, pentru a asigura gratuitatea transportului elevilor, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat către primării, care, la rândul lor, vor plăti operatorul de transport.

Asta înseamnă că elevii vor circula cu mijloacele de transport în comun pe baza carnetului de elev, conform expunerii de motive ale iniţiatorilor legii, inclusiv atunci când vor folosi trenul sau metroul, costurile pentru operatorul de transport fiind acoperite de primării.

Legea educației stabilea, în varianta anterioară, că elevii beneficiază, gratuit, doar de servicii de transport local, cu toate mijloacele de deplasare amintite mai sus și că toate cheltuielile, cu excepția celor legate de transportul pe calea ferată sau metrou, sunt acoperite astfel: o jumătate din valoare, Ministerul Educației, iar cealaltă jumătate, bugetele primăriilor de care aparțin elevii.

O altă măsură destinată facilitării decontării cheltuielilor cu transportul elevilor a apărut în luna februarie, când a fost decisă posibilitatea de decontare a transportului chiar și în lipsa unui abonament.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați

(Articol publicitar)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania