Timişoara a înregistrat joi o incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 de 6,51 la o mie de locuitori. 40 de localităţi din Timiș au depăşit pragul de 6/1.000 de locuitori, numărul cazurilor noi înregistrate în județ ajungând la 550, dintre care 264 sunt din Timişoara.

Potrivit Prefecturii Timiș, numărul total de persoane internate infectate cu COVID a ajuns la 367, dintre care 41 de internaţi pe secţiile ATI, trei cadre medicale fiind depistate cu noul coronavirus.

De la începutul pandemiei, în judeţ s-au înregistrat 245 de decese, dintre care două în ultimele 24 de ore.

Opt unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Timiş au intrat joi dimineața oficial în carantină pentru 14 zile: Ghiroda (8,26, fără Giarmata Vii), Dudeştii Noi (8,65), Dumbrăviţa (8,49), Becicherecu Mic (7,10), Fibiş (10,91), Giroc (7,93, cu satul aparţinător Chişoda), Pesac (9,3), Moşniţa Nouă (7,32, cu satele aparţinătoare Moşniţa Veche, Albina, Urseni şi Rudicia).

Intrările şi ieşirile în şi din aceste localităţi se fac pe baza unei declaraţii pe propria răspundere.

Prefectura Timiș a pus la dispoziția locuitorilor din zonele carantinate un model orientativ de declarație pe propria răspundere. Găsiți modelul AICI și la finalul articolului. Declarația pe propria răspundere poate să fie întocmită și olograf.

DECLARATIE-model-perioada-carantina-zonala

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania