Un judecător şi un grefier de la Tribunalul Maramureş au fost testați pozitiv la infectarea cu noul coronavirus.
„În contextul creşterii în mod continuu a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului Tribunalului Maramureş, astăzi (joi – n.red.) fiind confirmaţi pozitiv un judecător şi un grefier din cadrul Secţiei I civile, programul de lucru cu publicul al compartimentelor arhivă-registratură din cadrul ambelor sedii al instanţelor se suspendă în cursul zilei de mâine, 6 noiembrie, urmând ca situaţia să fie reevaluată ulterior”, a anunțat joi Tribunalul Maramureş.
Reprezentanții instanței transmit că este posibil ca, în această perioadă, procedurile judiciare să fie temporizate, inclusiv prin amânarea cauzelor şi a pronunţărilor.
Trei judecători şi trei grefieri de la Tribunalul Maramureș sunt confirmaţi pozitiv, alte două persoane, un judecător şi un grefier, fiind izolate la domiciliu.
„Regretăm disconfortul creat participanţilor la procedurile judiciare şi le recomandăm să comunice înscrisurile prin e-mail/fax, să studieze dosarele online, prin intermediul aplicaţiei Info Dosar a Curţii de Apel Cluj, şi să evite prezenţa fizică în instanţă”, au precizat reprezentanții Tribunalului Maramureş.
(SURSA FOTO: Facebook / Tribunalul Maramureș)