În calitate de iniţiatoare a Legii 45/2020 privind modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, dar şi de Preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse a Camerei Deputaţilor, am solicitat la începutul lunii octombrie, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, domnul Klaus Iohannis, ca în baza prerogativelor constituţionale de care dispune, să retrimită la Parlament proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în vederea reexaminării.

Iată că miercuri, 4 noiembrie, instituția prezidențială a trimis Parlamentului, spre reexaminare, această lege.

Am susținut constant necesitatea introducerii educaţiei pentru sănătate, cu componenta educaţiei sexuale adaptate vârstei, în programa şcolară, dar şi în oferta activităţilor extracurriculare.

Legea 45/2020 se dorea a fi un instrument juridic eficace prin intermediul căruiaelevii să beneficieze de informaţii din surse sigure legate de protejarea sănătăţii, igienă, educaţie nutritională, sexualitate, cu accent pe prevenirea, combaterea abuzurilor şi agresiunilor sexuale.

Din păcate, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adus o serie de limitări excesive ale Legii 45/2020 eludând raţiunea care a stat la baza acestui act normativ.

Salut pe această cale acțiunea instituției prezidențiale de retrimitere în Parlament a acestui act normativ al cărui conținut, prin modificările la care a fost supus, respectiv prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, așa cum se precizează și în cererea de reexaminare a Președinției, îndepărtează textul de lege de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011.

„Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală”, se mai arată în cererea de reexaminare adresată Parlamentului de către președintele României, Klaus Iohannis.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați

(Articol publicitar)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania