Marți, 10 noiembrie 2020, ora 11, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii noiembrie, O monedă de argint de 3 groși, bătută de regele Poloniei, Ștefan Báthory/1581.

Născut în 27 septembrie 1533 la Șimleu Silvaniei, Ștefan Báthory a fost ales de Dietă la 25 mai 1571 ca principe al Transilvaniei, după decesul lui Ioan Sigismund Zápolya. Câțiva ani mai târziu va obține și tronul Poloniei, ca urmare a căsătoriei cu Anna Jagiełło, fiica regelui polonez Sigismund I cel Bătrân și sora ultimei regine a Ungariei, Izabella Zápolya.

În noua sa calitate de rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei, pe care a deținut-o începând din 1 mai 1575 și până la decesul survenit subit în 12 decembrie 1586, Ștefan Báthory a continuat să conducă și destinele Transilvaniei, prin intermediul fratelui său, Cristofor Báthory, care a fost investit cu vechea funcție de voievod.

Evenimentul este organizată de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania