Am inceput sa citesc “The three Christs of Ypsilanti” de Milton Rokeach. Dr. Rokeach si-a obtinut doctoratul la University of California Berkeley, a fost profesor de psihologie la Michigan State, si a lucrat in paralel in spitalul de psihiatrie din Ypsilanti, Michigan.

Cartea prezinta un experiment in care Prof. Rokeach [ pornind de la un caz descris de celebrul Voltaire ] a incercat sa trateze trei pacienti schizofrenici care se credeau Dumnezeu punandu-i fata-n fata pe acestia. Asta i-a obligat sa-si confrunte crezurile distorsionate. Ipoteza lui Dr. Rokeach a fost ca ei, stiind ca exista un singur Dumnezeu, vor intelege absurditatea convingerii lor ca sunt Dumnezeu, iar asta ar fi primul pas spre insanatosirea lor.

Experimentul lui Dr. Rokeach nu a reusit, dar cartea este o discutie extrem de interesanta despre beliefs-urile [ convingerile, crezurile ] omului, si felul in care ele sunt corelate cu sanatatea noastra mintala.

Acum ca au trecut alegerile americane, nu pot sa nu corelez cartea lui Prof. Rokeach cu analizele si cometariile cu care sunt bombardat din tara [ in media si pe Facebook ] despre rezultatul lor, presedintele Trump, president elect Biden, si tot restul situatiei.

La fel ca cei trei din Ypsilanti, comentatorii romani se cred “intelegatori ai mersului lumii” si “patrunzatori ai celor mai intime ganduri si motivatii ale fiintelor umane”, chiar si atunci cand nu stiu nimic despre ele. Cand procesul concretizarii viitoarei administatii inca nici nu a inceput, cei din tara stiu deja incotro se indreapta SUA si care sunt toate deciziile politice, sociale si economice ce vor urma. Observatia mea se refera la toti, de la opinca la vladica, adica de la acel nobody care-si da cu parerea pe Facebook pana la corifeii sacrii ai gandirii politice romanesti actuale.

Prof. Rokeach descrie foarte frumos acest fenomen spunand “chiar daca oamenii sunt irationali, ei incearca sa rationalizeze realitatea lor” [ referindu-se desigur la cei trei Cristosi din Ypsilanti ].

Intr-adevar, toate analizele si comentariile ce mi-au venit din Romania vis-à-vis de alegerile americane, fie din presa si Facebook sau auzite la TV, sunt in opinia mea coocoo. Dar toate, fara exceptie. Nu am gasit nici macar o singura propozitie care sa fie sincronizata cu ce se intampla aici, ma refer aici in Statele Unite.

Din acest punct de vedere, comentatorii, precum cei trei Cristosi din Ypsilanti, si-au creat o alta realitate in care cred cu tarie. Acea realitatea include personaje care se numesc Trump, Biden, etc., exista activitati la care ei le spun alegeri americane, doar ca este o realitate inventata.

Acest fenomen nu este o schizofrenie medicala, dar totusi produce o dedublare a realitatii in mintea omului, deci este un fel de schizofrenie. Am sa-i spun metaphoric – schizofrenie informationala, caci ea tine de felul fantezist de a interpreta informatia, inclusiv lipsa ei.

Nevoia de a comenta ceva de pe partea opusa a Pamantului

Nevoia comentatorilor romani de a se exprima despre victoria [ sau ne-victoria ] lui Biden – Harris [ si aici ma includ si pe mine ] a devenit comica [ din initial enervanta ].

Cui sunt de fapt adresate mesajele astea? Si care este rolul lor? Este doar un fel de couch therapy in vazul lumii?

Comentariile si mesajele sunt scrise de parca destinatarul are skin in the game, ceea ce inseamna ca ele ar fi adresate [ si ] americanilor – americani. In realitate, ma intreb daca este cel putin un american – american – ma refer la unul nascut aici – care a citit vre-unul din ele? [ nu la americani din astia ca mine ]

In mod evident, lumea nu stie prea multe despre cum functioneaza sistemul electoral american si care sunt etapele care vor fi parcurse pana la 20 ianuarie, cand noul presedinte va fi inaugurat. Lumea nu stie care este rolul statelor in alegeri, a Curtilor Supreme a statelor [ ca exista si asa ceva, nu doar US Supreme Court, la fel cum fiecare stat are a secretary of state – adica un ministru “de externe”, daca ar fi doar sa folosim analogia titlului ], ce poate si ce nu poate face US Supreme Court, cand se declanseaza automat renumararea voturilor, rolul pe care-l joaca precedentele, etc.

Bineinteles, lumea stie si mai putine despre cine este Joe Biden, noul president elect. Insa toti repeta precum tonomatul ca are optzeci de ani si ca “fiind politician, a supt toata viata lui de la buget”. Ah, si ca este narcisist, zice cineva.

Dar toata lumea vorbeste si explica, chiar daca modelul pe care-l folosesc este cel al alegerilor romanesti si a politicianului autohton. Toti inteleg si argumenteaza cu convingere ca alegerile nu sunt nici pe departe gata, ca va urma o lupta lunga, ca Curtea Suprema [ dar care din ele? ca sunt mai multe ], ca …

Cui se adreseaza totusi mesajele astea?

Cred ca explicatia acestei realitati inventate si in care multi cred vine din faptul ca lumea traieste cu impresia ca ar exista o relatie unica cu SUA. Este normal sa fie asa din moment ce asta i se repeta intr-una: partenerul strategic, partenerul strategic, partenerul strategic.

Relatia speciala a SUA – dupa cum este ea definite aici – este insa cu UK si Israel. Atat. Cu aceste doua state exista si altceva de cate – vorba unui clasic di-nainte de 89 – “relatii prietenesti si tovarasesti”.

Scopul strategiei globale a SUA este sa pastreze marile si oceanele deschise comertului, si in acest sens interesul sau in Romania este cam cat este importanta Marii Negre in totalul oceanelor si marilor din lume.

Care e oceanul cel mai mare? Pai stim de la geografie – cel Pacific. Ei, acolo este interesul strategic principal, caci SUA vrea sa poata face comert liber fara ca cineva sa-l sugrume prin prezenta sa militara.

Din nefericire, unii din comentatorii si liderii politici din tara au trecut [ parerea mea ] in zona penalului la propriu, daca cineva de SUA ar fi sa le dea atentie. Ce fac ei la ora actuala este asemanator troll-ilor rusi, respectiv duc o actiune concertata de denigrare a procesului electoral american. Una este sa-ti sprijini favoritul, si alta este sa predici continuu despre alegeri furate.

Parerea mea este ca oficialitatile romane ar trebui sa se dezica de astfel de statement-urile lui, caci aici nu mai este demult vorba de excentricitatile unor copii neastamparati. Aici nu este doar vorba de oameni putin dusi cu pluta “care isi exercita dreptul la free speech”.

Este infrangerea chiar asa de rea?

Daca as fi in locul presedintelui Trump m-as bucura pe undeva ca n-am castigat un nou mandat.

Sa ne gandim putin la situatia actuala: presedintele are saptezeci si patru de ani, va avea aproape saptezeci si cinci cand i se termina mandatul. A fost presedintele SUA. Asta nu i-o poate lua nimeni. A creat o miscare – Trumpism. Poti sa nu fi de acord cu ea si sa nu-ti placa, dar a creat-o, ea exista si nu va dispare. Infrangerea ii va cimenta miscarea, dandu-i o aura de “martir” in randul suporterilor sai.

Sa facem observatia ca nici presedintii Obama, Clinton – nici macar Reagan, nu au creat miscari asemanatoare. Entuziasmul si gradul sau de rezonanta in randul suporterilor sai este fara paralela. Trumpism [ la fel ca Gaullism sau Peronism ] va exista multa vreme de-acum incolo.

Deci Presedintele are acum oportunitatea sa se concentreze on building his long-term legacy. Caci putem sa nu fim de acord cu el si sa nu ne placa ideile sale, dar saptezeci de milioane il considera persoana cea mai importanta de pe Pamant.

Cea mai mare greseala care s-ar putea face acum este sa consideri ca presedintia lui a fost o anormalitate si ca acum trebuie revenit la normalitate. Cei ce spun asta acum nu inteleg SUA – si n-au cum din moment ce nu traiesc aici. Si ce inseamna in fond normalitatea?

Impactul cuiva in lumea ideilor, a belief-urilor este intotdeauna mult mai puternic decat cel in lumea fizica.

Incheiere

Recunosc ca postarile mele au un rol terapeutic pentru mine. Eu practic intentionat terapie prin scris. I-am spus si lui mama, “mama, mai bine-mi scriu bolonziile din cap, ca altfel daca le las acolo, mi se invart in minte pana ametesc. Asa le-am scris, si in cinci minute le-am uitat. Nici nu ma mai intereseaza.”

Deci eu practic terapie cu ceea ce scriu eu. Ce practica insa restul? Si cat deserviciu fac ei tarii lor prin ceea ce scriu? [ Si aici imi vine in minte un pasaj vis-a-vis de regina Maria din memoriile presedintelui Wilson. Presedintele avea lunch scheduled cu regina, iar regina a intarziat. Si spune Wilson in memoriile sale: “fiecare zece minute de intarziere ale reginei a insemnat inca o bucata pierduta din Dobrogea”. Pasajul asta este repetat de cateva ori in memoriile sale, ceea ce inseamna ca l-a deranjat mult. ]

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania