Prima zi de liceu toată lumea o ține minte ca fiind una agitată, plină  de curiozitate și dornică  de cunoaștere, socializare și dorința de a simți emoția aceea de licean, greu de pus în cuvinte. Pentru mine, primul an de liceu a trecut ca o ceață densă care persistă, dar în același timp, se risipește atunci când crezi că o să dureze o veșnicie. Cu amintiri și prietenii noi, pășim spre clasa a X-a având deja o multitudine de planuri despre cum o să facem, ce o să facem, având însă și curiozitatea de a ne cunoaște noua dirigintă. Sunt pași încrezători în curtea liceului unde bătrânii tei scutură haina grea a frunzelor, formând un pastel al unei toamne de neuitat. Pășesc cu încredere și cu planuri mari pentru anul care ne este așternut în față,  dorind să simt fiorul primei iubiri adolescentine, iar în cap îmi sună în surdină melodia “Ani de liceu.” 

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Timpul trece repede, tezele trec și ele și ne vedem la finalul primului semestru al clasei a X-a. Vacanța  mult  așteptată apare și ne bucurăm de fiecare minut al ei, dar – cum ce este frumos trece repede – ne trezim în semestrul al doilea al casei a X-a  unde încep planurile pentru vacanța de vară, planuri de plecat la mare, planuri de licean dornic de aventură și cunoaștere. 

Brusc o știre ne anunță cum un virus puțin cunoscut închide rând pe rând țări din lumea întreagă, dar “noi suntem români și nu ne afectează pe noi”; așa glumeam în cercurile noastre. Mergeam zilnic la școală și nimic nu prevede ceea ce ne așteaptă. Miercuri, în ultima zi de școală, ne salutăm și ne îmbrațișam din obișnuința grupului nostru, iar apoi plecăm fiecare spre casa lui, neștiiind că acea după-masă o să  fie ultima în care ne-am îmbrățișat fără să ne fi teamă de ceva. Deja pe seară se anunță închiderea școlilor și noi râdem că avem vacanță prelungită, însă, ce să vezi, acea vacanță  nu se mai termină. Vara și planurile noastre au zburat, colegii nu i-am mai îmbrățișat și totul parcă fuge pe lângă  mine … Trec zile, trec săptamâni și luni și așteptăm să ne reîntâlnim colegii, să ne îmbrățișăm, să chiulim în grup ca să fugim în parcuri sau în mall.

Deschiderea școlilor a adus o veste tristă și anume că o să fim despărțiți în două clase deferite, iar o parte dintre prietenii mei rămâneau în cealaltă jumatate. Ziua de școală trece, iar noi, cu masca pe față, ne îndreptam grăbiți spre poarta liceului unde știm că sunt colegii noștri din cealaltă grupă și abia așteaptă  să ne revedem. La școală nu ne este permis să discutăm, să socializăm și atunci profităm când plecăm, pentru că după poarta școlii, nu avem restricții.

Totul s-a schimbat, totul e altfel. Nimic nu mai arată precum în filme. ”Isoscel” e departe. Mult prea departe. Iubirile sunt în online, educația e pe Zoom și Google Classroom, iar profa ne spune de dincolo de ecranul tern: ”Mă vedeți? Se aude? Andreea, de ce ai camera închisă?” Suntem vii, sănătoși, deocamdată, dar parcă educația e moartă. Iar noi, liceenii, suntem pierduți.

Vom fi o generație fără amintiri din liceu , o generație  care, în loc să cânte  fericită ”GAUDEAMUS”, se va gândi la cum au trecut anii de liceu, cum s-au risipit precum ceața aceea grea și deasă de la începutul clasei a IX-a. Vom fi o generație care, în surdină, ascultă melodia “ANI DE LICEU”, neînțelegând emoțiile și trăirile generațiilor trecute. E un film. Prost. Iar noi ne transformăm în tabletele prin care ne vedem colegii și prietenii. Fără îmbrățișări, fără săruturi, fără iubire fizică. Generația covid.

“ANI DE LICEU CU EMOTII LA ROMÂNĂ SCUMPII ANI DE LICEU CÂND LA MATE DAI DE GREU ȘI TE CREZI LEGENDAR PROMETEU……..”

Articol scris de Andreea Ioana Ilașcu – elevă clasa a XI-a, județul Brașov
Credit foto: Andrei Moisă

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania