Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seară, că vaccinul anti-Covid nu va fi obligatoriu, întrucât încrederea într-un vaccin trebuie construită nu impusă.

”Cu siguranţă acest vaccin nu va fi obligatoriu (vaccinul anti-Covid – n.r). Sau aceste vaccinuri, că nu discutăm doar de unul singur. Aceste vaccinuri sunt vaccinuri noi şi una este să discuţi despre vaccinuri DTP, cunoscute de zeci de ani şi se cunoaşte foarte bine eficacitatea sa, eventualitatea unor reacţii adverse şi aşa mai departe şi altceva e să discuţi despre un produs nou, despre care lumea nu ştie nimic şi care a trecut doar prin nişte studii clinice”, a declarat, joi seară, la Antena 3, Alexandru Rafila.

Acesta a afirmat că încrederea în vaccin va trebui construită.

”Cu siguranţă acest vaccin nu va fi obligatoriu nici pentru copii, nici pentru adulţi, nici pentru altcineva şi în mod evident încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă, aşa că eu sunt convins că această discuţie legată de obligativitate cel puţin dacă discutăm de aceste vaccinuri noi nu este actuală”, a mai declarat medicul.

Acesta a afirmat că, potrivit unor sondaje, acceptabilitatea unui astfel de vaccn se situează la 50%.

”S-au făcut sondaje, a făcut şi OMS inclusiv pentru România, astăzi, un institut al Academiei Române a făcut un studiu şi în general acceptabilitatea pentru acest vaccin e în jur de 50% din populaţie. Important e ca prin vaccinarea medicilor, a categoriilor la risc, încrederea în vaccin să crească, dar aceasta e condiţionată de o foarte bună campanie de informare a populaţiei care trebuie să fie sinceră, trebuie să fie transprentă, trebuie să fie profesionist făcută şi atunci sigur că oamenii dacă văd că aceia care au primit vaccinul nu au dezvoltat reacţii adverse, devin protejaţi în faţa bolii, cu siguranaţă vor avea şi ei încredere să se vaccineze”, a mai declarat Rafila. 

”Abordarea corectă o putem avea după ce aceste vaccinuri sunt evaluate şi sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului. Până atunci, noi avem doar nişte declaraţii ale companiilor producătoare, care au încheiat faza a treia a studiilor clinice, dar toate aceste documente urmează să fie evaluate de experţi independenţi de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) sau FDA din Statele Unite. Abia ulterior putem să avem informaţiile pe care toţi încercăm să le cunoaştem”, a completat Rafila, precizând că ”deocamdată sunt doar declaraţii ale producătorilor şi pe baza declaraţiilor nu se pot administra vaccinuri”.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania