Știu că răspunsul la prima citire, dacă propoziția ar fi fost formulată sub formă de întrebare ar fi fost ceva de genul: cu autobuzul, cu trenul, cu ocazia la „ia-mă nene” etc. Iese din calcul transportul aviatic, că nu aveam aeroport la Orăștie. Nici la Deva, unde există doar aerodrom pe un fel de câmp, lângă renumita localitate Săulești, care are inclusiv o carte dedicată și tipărită la Tipografia „Dimitrie Cantemir” din București în 1945 de către G. T. Niculescu-Varone. Un folclorist român licențiat în litere și drept, care se pare că a trăit între 1884 – 1984. Volumul se intitulează Monografia satului Șăulești, plasa Deva, județul Hunedoara. Cu o schiță topografică, un plan și 9 fotografii.

Dar nu despre Săulești e vorba aici. Ci despre Cluuuj!!! Că de acolo am decis să plecăm. Dar ca să plecăm din Cluuuj a trebuit inițial să ne mișcăm fundurile și bicicletele din Orăștie. Bicicletele or fost mai rapide decât noi. Pentru că or plecat, cred, cu o zi înainte. Le-o dus cineva cu un fel de dubă pentru transportat marfă. Noi, amărăștenii, am mers cu trenul pus la dispoziție de către CFR. CFR Călători, nu CFR Marfă. Nu că noi trei (adică ditamai Eu, Radu și Bogdan), n-am fi fost sub strașnica supraveghere a lui Clau, care bag samă îi era frică să nu înnopteze Radu prin gară.

Evenimentul a avut loc în Anul Domnului 2005. În sâmbăta numită laic 30 aprilie, iar în calendarul ortodox denumită Coborârea la iad a Mântuitorului. Bine, mai e pomenit și Sfântul Apostol Iacov, dar ca un fel de denumire secundară. Nu mai pomenesc de romano-catolici care la data aia îl sărbătoreau pe Papa Pius al V-lea. Noi ne-am pus toate speranțele în CFR. Și bine am făcut, că am ajuns la Cluuuj!!!

Voioșie mare. Bicicletele erau deja în curte la Karin, noi am luat cred un taxi, apoi am mers la mama lui Karin și la sora lui Karin, Helga, unde am adăstat preț de cîteva ore. La o plăcintă, la o bere… No, ca tot omul!

…Dimineața ne-a luat pe nepregătite. Când o sunat prima dată ceasul eu m-am prefăcut că-s surd. Bogdan s-o întors pe partea cealaltă iar Radu nu o avut nici o treabă. Fetele și copiii dormeau în alte camere. La al doilea cântat de cocoș din ceas lucrurile s-au repetat, cu diferența că Bogdan s-o mai întors o dată pe partea pe care dormise înainte. La al treilea cântat n-am mai avut ce face, că o intrat Clau furioasă în camera bărbaților care eram și o grăit suav, urlând: „Băăă, voi nu mai plecați azi odată???”…

Eu, cum sunt promt la orice comandă primesc, am mai lenevit o țâră. Că Bogdan s-o dus primul la toaletă, apoi s-o urnit și Radu și în cele din urmă, cu ochii bulbucați, m-am dat jos din sacul de dormit. Cafeaua aburea în căni de porțelan… în curtea unde eram primăvara exploda în rafale… Karin, Clau și copiii erau fericiți. Bine, erau fericiți că scapă de noi, dar asta e altă poveste.

Când vezi atâta atitudine pozitivă în jurul tău, ce draci să faci: te duci! Am făcut bagajele. Am luat câtă mâncare am putut căra pe biciclete, am dat bezele la toți oamenii întâlniți pe drum (care ne considerau niște eroi) și am ajuns la un fel de intersecție. Acolo mai că lacrimile erau să țâșnească din ochii lui Radu și ai lui Clau.

Mare lucru am făcut, vă spun sincer. Să te urci pe o bicicletă cu zeci de kilograme de bagaj înlănțuite pe portbagaj în plin centrul Cluuujului este o performanță! Primii metri parcă eram la cursa cu obstacole de la Olimpiada organizată la Berlin, pe vremea lui Hitler, în 1936. Am răzbit însă și am ieșit din Cluuuj pe data de 1 Mai 2005…

Pe unde am ieșit habar nu am, că nu aveam GPS pe vremea aia. Cert este că am simțit drumul DJ 107S către Măguri-Răcătău, unde urma să înnoptăm, trecând prin Gilău. Și am înnoptat!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania