Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu are autorizaţie de securitate la incendiu pentru principala clădire, unde funcţionează şi o secţie ATI, invocând faptul că derulează în continuare lucrări de modernizare care au fost avizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Reprezentanţii ISU Arad au declarat, luni, pentru AGERPRES, că imobilul principal al SCJU ar fi trebuit să deţină autorizaţie de securitate la incendiu pentru că în ultimii zece ani a făcut modificări de structură în clădire, în urma unor lucrări, cum ar fi cea de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe.

“Pentru lucrările derulate în ultimii ani, SCJU a solicitat şi primit de la ISU avize de securitate la incendiu. La recepţia lucrărilor, trebuie să solicite autorizaţia pentru securitate la incendiu, care se emite după verificarea respectării normelor din documentaţiile depuse la avizare. Clădirea principală a SCJU nu deţine autorizaţie de securitate pentru că derulează în continuare lucrări pentru care a cerut avize”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

În sediul principal al SCJU funcţionează şi o secţie ATI, pentru pacienţii cu patologie non-COVID-19.

Fostul spital municipal, care acum este o secţie a SCJU şi în care sunt trataţi pacienţi COVID-19, aici existând şi secţie ATI, nu are, de asemenea, autorizaţie de securitate la incendiu. Reprezentanţii ISU precizează însă că în acest caz nu este necesară emiterea uneia, pentru că imobilul este unul foarte vechi şi nu a suferit lucrări care să îi modifice structura după apariţia ultimelor reglementări în domeniul autorizării.

Secţia TBC a SCJU, devenită principala unitate în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19 din judeţ şi unde există secţie ATI dedicată exclusiv acestor pacienţi, este autorizată de ISU, fiind o clădire nouă, construită cu fonduri de la Consiliul Judeţean (CJ) Arad şi inaugurată în 2017.

SCJU se află în administrarea CJ Arad, al cărui director de comunicare, Andrei Ando, a declarat, pentru AGERRPRES, că ulterior modificării legislaţiei, după incendiul de la Colectiv, a fost necesară reautorizarea clădirii principale a spitalului “deoarece lucrările de extindere ale acestui imobil nu mai puteau fi avizate distinct”.

“În momentul de faţă, sediul principal al SCJU este în proces de extindere şi modernizare, respectiv de transformare a unor spaţii, ceea ce nu a permis obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, având în vede că acest document se eliberează pentru întreaga clădire, nu doar pentru anumite secţii, cum ar fi cele deja modernizate”, a precizat Ando.

El a mai spus că, “în actuala configuraţie a unor clădiri spitaliceşti, este imposibilă obţinerea autorizaţiei ISU”.

“Ne aflăm într-o situaţie aproape fără ieşire. Clădirile multor spitale sunt construite în anii 1970, după standardele de atunci. Unele imobile au chiar o sută de ani sau mai mult. Între timp legislaţia s-a schimbat, dar holurile înguste nu le poţi lărgi, nu poţi realiza circuitele pe care normele de astăzi le prevăd”, a spus reprezentantul CJ Arad.

El a adăugat că verificările începute la secţiile ATI din ţară, după incendiul de la Piatra Neamţ, ar putea scoate în evidenţă că cele mai multe clădiri nu sunt autorizate de ISU, “dar asta nu înseamnă că pacienţii de la Terapie Intensivă vor fi trimişi acasă”.

“Instituţiile se acoperă cu acte, într-o competiţie absurdă de derobare de responsabilitate, care nu ajută cu nimic cetăţeanul român, pacientul”, a mai spus Ando.

CJ Arad a realizat un masterplan care prevede că toate clădirile spitaliceşti vor fi aduse la standardele legale prin modernizări, investiţii estimate la 200 milioane de euro, dar pentru finalizarea cărora sunt necesari cel puţin zece ani.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.