Olimpicii români sunt motiv de mândrie națională. Medaliile obținute de ei în fiecare an la concursurile internaționale sunt percepute ca o victorie a României în competiție cu cele mai strălucite minți ale tinerei generații din întreaga lume. Când rata de promovare la Bacalaureat este îngrijorătoare, când testele PISA ies prost și reapar dezbaterile privind analfabetismul funcțional, olimpicii români sunt raza de speranța că România produce și performanță în învățământ.

În spatele performanței se află însă efortul personal, o muncă enormă, ambiția elevilor, susținerea părinților și profesori dedicați care se ocupă de pregătirea olimpicilor. Elevii, părinții și profesorii au primit la începutul acestei luni o lovitură din partea Ministerului Educației, care a decis anularea olimpiadelor și concursurilor din acest an școlar din cauza pandemiei de COVID-19. Este al doilea an școlar în care se anulează aceste competiții.

Reacția celor afectați de decizie nu s-a lăsat așteptată. Părinții și profesorii au cerut oficialilor din învățământ să revină asupra hotărârii și să ia în calcul organizarea olimpiadelor inclusiv în variantă online, dacă situația epidemiologică în România nu se va îmbunătăți anul viitor.

ȘTIRILE TRANSILVANIEI a discutat cu profesorul Dan Spătărel, care a pregătit sute de olimpici la informatică și a obținut cu elevii săi premii și medalii la olimpiadele și concursurile internaționale. Puteți vedea AICI o prezentare a profesorului și a performanțelor obținute. Dan Spătărel pregătește și în prezent zeci de elevi și este o voce recunoscută la nivel național. Profesorul consideră că decizia Ministerului Educației de a anula organizarea olimpiadelor școlare este o idee proastă.

“Pe unii elevi îi descurajează, se pregătesc mai puțin. Elevii de clasa a XI-a sunt afectați pentru că era ultima lor posibilitate să obțină o medalie la o competiție internațională și pe care să o folosească pentru admiterea la o facultate în străinătate. Pentru că admiterile se desfășoară în timpul anului școlar pe parcul clasei a XII-a. Cei de clasa a XII-a, dacă aveau ambiții personale, și mulți au, iarăși și-au pierdut șansa. Sunt elevi care merg mai departe orice ar fi și continuă să învețe, dar sunt elevi foarte buni, de clasa a XII-a, care sunt foarte demotivați. Un lucru pe care n-au trebuit să-l omitem este că aceeași decizie a avut loc și anul trecut (anul trecut școlar – n.red.). Suntem practic la a doua ediție consecutiv de olimpiade naționale anulate de minister din cauza pandemiei. Mi se pare că decizia e pripită. Înțeleg că suntem în criză sanitară, dar primele etape ale olimpiadelor sunt în primăvară. Eu cred că trebuia să așteptăm până în primăvară să vedem dacă situația sanitară se îmbunătățește. Dacă nu se îmbunătățește situația, atunci trebuiau amânate la vară când sunt convins că lucrurile se vor îndrepta. Dacă nu și nu, atunci ar trebui găsită o soluție pentru organizarea olimpiadelor online. Nu văd niciun motiv și nicio bază legală pentru anularea lor. De altfel, există un articol în Legea Educației care obligă Ministerul Educației să organizeze olimpiadele. Legea spune că, pentru a susține elevii capabili de performanțe, ministerul trebuie să organizeze concursuri și olimpiade școlare”, explică Dan Spătărel.

Decizie fără o consultare publică reală

Profesorul susține că la baza deciziei Ministerului Educației nu a existat o consultare reală cu factorii implicați: elevi, părinți, profesori. “Dacă întrebați Ministerul o să vă spună că ne-au consultat. Eu vă spun că nu ne-au consultat și vă spun ce-am văzut eu din exterior. Pe mine personal sigur nu m-au întrebat. Mai sunt și alți profesori care sunt foarte supărați cu treaba asta și sigur că nici pe ei nu i-a consultat ministerul. Ministerul o să spună că s-a întrunit cu o comisie formată din reprezentanții elevilor, profesorilor și părinților și că în comisia aceea s-a votat pentru anularea olimpiadelor. Permiteți-mi să fiu foarte sceptic cu privire la reprezentativitatea celor din comisia respectivă. Eu cred că e doar un pretext. N-am auzit pe nimeni din rândul profesorilor care pregătesc elevi la olimpiade care să susțină că a fost consultat și a spus că a fost sau nu de acord cu anularea olimpiadelor”, spune Dan Spătărel.

Precedent. Olimpiadă internațională organizată online

Decizia Ministerului Educației este contestată de cei care susțin organizarea olimpiadelor școlare pentru că este inflexibilă. Stabilește anularea olimpiadelor fără să ia în calcul varianta că aceste competiții se pot desfășura în bune condiții și online, în condițiile în care sunt exemple în aceste sens. Potrivit profesorului Dan Spătărel, la Olimpiada Internațională de Informatică (OII) din acest an, din 88 de de țări doar una a declarat că nu va participa din cauza pandemiei, Republica Moldova. Ediția din acest an a OII era programată în luna iulie, s-a amânat în luna septembrie și s-a desfășurat online. “Exact același lucru trebuia să-l facă și România cu olimpiada națională acum, în 2021. Din punct de vedere tehnic se poate desfășura online o olimpiadă așa cum se desfășoară astăzi o lecție, cu supravegherea profesorilor. Putem avea un supraveghetor la 15 – 20 de elevi la fazele preliminare, un supraveghetor la 5 – 10 elevi la fazele naționale”, consideră Dan Spătărel.

Profesorul semnalează că situația olimpiadelor școlare riscă să ajungă în zona dublului discurs. Nu sunt informații oficiale, dar sunt semnale că oficialii din Educație ar pasa responsabilitatea organizării online ar olimpiadelor spre asociațiile științifice și profesori. Ar fi o măsură în primul rând ilegală, susține Dan Spătărel, care ar încălca regulamentele internaționale.

“Ministerul Educației din România este singura instituție care are dreptul legal să nominalizeze echipa României la diverse competiții internaționale. Și ei spun: “Păi, noi nu organizăm chestia asta”. Dar în regulamentele internaționale scrie: instituția care are capacitatea să organizeze o selecție la nivel național e membră aici, la noi, în asociația internațională, și ea delegă echipele. Acum aud zvonuri, deci este la nivel de zvon, că ministrul Educației spune că fiecare asociație științifică să se organizeze, să-și facă ei olimpiadele online, nu ne implicăm, să trimită ei echipele. E ilegal în primul rând. Punem în paranteză legile și Legea educației naționale și regulamentele internaționale? Ce facem aici? Pe de o parte ministrul ne spune: “Nu organizăm olimpiadele” și auzim așa, la nivel de zvon: “Descurcați-vă și trimiteți””, spune Dan Spătărel.

(Imagini de la Olimpiada Internațională de Informatică 2020, desfășurată online / FOTO CREDIT: International Olympiad in Informatics – IOI / Facebook)

Scrisoare deschisă trimisă de Asociația Olimpicilor președintelui României

“Scrisoare deschisă către Președintele României,

domnul Klaus Iohannis

Domnule Președinte,

Noi, părinții elevilor care au participat în anii anteriori la olimpiadele școlare, alături de copiii noștri, vă transmitem această scrisoare deschisă ca urmare a emiterii Ordinului nr.5924/03.11.2020 privind prorogarea prevederilor Ordinului 3035/2012 care conține în fapt anularea acestor competiții în anul școlar 2020-2021.

Deși emitenții au folosit termenul de „prorogare”, ordinul se referă la competițiile școlare ce evaluează cunoștințele anului școlar în curs, așa încât discutăm în fapt despre anularea acestora al doilea an consecutiv. Dacă anul trecut am înțeles cu toții că situația a fost imprevizibilă, anul acesta vine cu dificultăți previzibile pentru sistemul de învățământ.

Cu toții, elevi, profesori și părinți ne-am aliniat solicitărilor și recomandărilor Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și oricăror instituții implicate în combaterea acestei situații fără precedent pentru generațiile în viață. Salutăm pe această cale eforturile tuturor celor implicați.

Cu toată bunăvoința, nu ne putem supune fără obiecții deciziei Ministerului Educației si Cercetării de a anula olimpiadele școlare și vă rugăm să ne sustineți în demersurile noastre de a-i determina pe emitenți să revizuiască ordinul și să găsească o cale favorabilă învățământului românesc, din următoarele considerente:

1. Elevii de toate vârstele care se pregătesc în mod continuu pentru olimpiadele școlare, cu efort intelectual și cu interes sporit pentru procesul de învățare, reprezintă un stimulent atât pentru colegii lor, cât și pentru cadrele didactice.

Analizând situația învățământului românesc în actualul context epidemiologic, când orele se desfășoară hibrid sau online, cu sau fără mijloace adecvate, în care schimbările iminente creează cel puțin disconfort psihic, atât profesorilor cât și elevilor, considerăm că susținerea copiilor interesați de performanțele școlare ajută la menținerea valorilor sistemului de învățământ și îi motivează pe colegii lor pentru o învățare temeinică și continuă.

Lipsa competițiilor școlare atât de motivante pentru munca independentă al doilea an la rând apreciem că îi va afecta nu numai pe copiii noștri, ci întreg sistemul de educație.

2. Imaginea unui stat este proiectată prin valorile lui. În cazul României, valorile sunt indiscutabile dacă ne raportăm la numeroasele medalii obținute an de an de elevii olimpici la competițiile internaționale.

Deși nu sunt mediatizate, aceste rezultate sunt recunoscute în mediul academic internațional și putem spera ca unii dintre ei să se remarce, de ce nu, la nivelul unor personalități precum George Emil Palade, Henri Marie Coandă, Grigore C. Moisil sau al altor savanți români care fac cinste acestui neam.

Distrugând sistemul competițional al țării, practic nu distrugem doar posibile modele pentru copiii de azi și de mâine, distrugem imaginea și respectul dobândit de România în urma aportului a generații întregi de elevi și profesori care au muncit pentru ca țara noastră să aibă un statut în aceste competiții.

3. Anularea competițiilor îi afectează emoțional pe copiii care au muncit ani întregi pentru obținerea unor rezultate tot mai bune și care au sperat ca anul acesta să le aducă mai mult decât neputință în fața sistemului.

Școlile s-au închis, elevii nu au ieșit din case luni întregi, nu au mai avut posibilitatea de a lucra față în față cu profesorii, au fost nevoiți să se adapteze unui sistem hibrid sau online încă în descoperire și în același timp au menținut nivelul învățării în speranța unor rezultate binemeritate.

Pentru menținerea nivelului foarte ridicat de învățare, periodic este necesară evaluarea și valorificarea prin participarea la olimpiadele școlare, singurele care au metodologia și rigurozitatea de care acești copii au nevoie.

Pasiunea nu poate fi înfrânată, însă frustrarea și efectele asupra psihicului în urmatoarea perioadă sunt demotivante și pot în mod cert să le afecteze nivelul de învățare și implicit rezultatele.

4. Trebuie avută în vedere și situația elevilor olimpici de liceu, cărora absența diplomelor de olimpiade le va îngreuna sau anula șansele de admitere la universități naționale și internaționale de prestigiu. Pe plan național sunt discriminați față de generațiile anterioare întrucât pierd șansa de a fi admiși în baza calificării sau rezultatelor la olimpiade, în timp ce la admiterea în universități din afara țării absența portofoliului de olimpiade reprezintă dezavantaj în fața elevilor din țările care încă susțin aceste concursuri.

5. Însăși pandemia cu care se confruntă omenirea în această perioadă confirmă importanța persoanelor cu grad înalt de pregatire, așteptându-se de la aceste persoane soluții medicale, economice, sociale și nu numai.

Apreciem că deciziile luate în această perioadă în domeniul educației au efecte pe termen lung și considerăm că este deosebit de importantă motivarea și stimularea copiilor aplecați către o învățare aprofundată și de înaltă calitate în toate domeniile de interes.

6. În contextul social actual, luptăm cu toții, părinți, copii și profesori, să înțelegem măsurile care se iau cu privire la educație, privim cu neputință cum copiii acceptă și se adaptează complet nepregătiți învățării online, susținem financiar și emoțional aceste măsuri și în același timp acceptăm din rațiuni economice sălile de sport deschise, susținerea diverselor examene de admitere în profesii, de admitere în gimnazii, malluri și supermarketuri pline, acceptăm ca alegerile la care vom vota ca și cetățeni educați, responsabili și onorabili să nu fie amânate.

Acesta este contextul în care copiii noștri doresc să participe la olimpiade și noi, părinții, suntem foarte determinați să îi susținem.

Și o facem cu rațiune, pentru că avem convingerea că reflectarea muncii în rezultate aduce doar beneficii societății, iar măsurile de distanțare foarte clare pe care acești copii sunt fără îndoială apți să le respecte ar asigura desfașurarea în siguranță a oricărei olimpiade școlare.

Rugăm a se avea în vedere că participarea la aceste competiții este una opțională, părinții și copiii dorind să participe pe propria răspundere și având disponibilitate pentru a respecta întocmai orice regula organizatorică.

Susținem mobilizarea colectivă și am adresat Ministerului Educației și Cercetării o propunere pentru deblocarea situației create, respectiv susținerea olimpiadelor doar în două etape, etapă județeană și etapă națională, ambele în primăvara anului 2021. În acest mod am evita organizarea de concursuri în perioada imediat următoare și în același timp le-am da copiilor șansa de a fi evaluați la nivelul pe care doar olimpiadele școlare îl pot oferi. De asemenea, cu excepția olimpiadei de informatică unde lucrările sunt corectate automat, am propus un mod de corectare unitar, realizat de către o comisie națională.

De aceea, în interesul elevilor și al întregului sistem de învățământ actualmente afectat substanțial, vă rugăm să ne susțineți în demersurile noastre adresate Ministerului Educației și Cercetării pentru o nouă analiză asupra situației create prin anularea olimpiadelor școlare, astfel încât să asigurăm organizarea acestora în anul școlar 2020-2021.

Nu avem dreptul să uităm că educația este temelia unei societăți sănătoase.

Rămânem încrezători că împreună putem forma o echipă puternică în sprijinul educației și implicit al tuturor românilor.

Cu deosebită considerație,

Asociația Olimpicilor

10 noiembrie 2020″

Societatea de Științe Matematice din România susține organizarea olimpiadei

“Societatea de Științe Matematice din România face toate eforturile pentru a găsi modalitățile ca olimpiada românească de matematică să continue. In condițiile actuale vitrege, poate că este normal și de înțeles  ca Ministerul să nu își poată asuma răspunderea organizării olimpiadelor în formatul de până acum. In aceste condiții, credem că este momentul ca societățile științifice (nu doar a noastră) să se implice pentru a putea continua.

SSMR crede că anul acesta școlar primele faze ale olimpiadei ar putea fi în totalitate organizate (cel mai probabil) online, atâta vreme cât nu există alte posibilități. Avem deja experiența Olimpiadelor Balcanice și a Olimpiadei Internaționale, cu o impecabilă organizare în spațiul internetului, urmând ca în funcție de evoluția măsurilor de siguranță medicală să evaluăm în primăvară posibilitatea ca faza finală și testele de calificare să fie susținute în centre universitare (zonale) cu respectarea condițiilor de maximă siguranță.

Curând vom definitiva cu ajutorul responsabililor din SSMR și al sponsorilor un regulament care se va baza în mare parte pe implicarea profesorilor de matematică de la clasă. Vom avea însă nevoie de sprijinul membrilor SSMR din toate filialele ca parteneri. Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca  în final să fim reprezentați, conform tradiției, la toate competițiile internaționale.”

Mesaj al Societății de Științe Matematice din România din 6 noiembrie 2020

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

1 COMENTARIU

  1. […] Din păcate, Alexandru – la fel ca mai toții olimpicii din țară – resimte profund decizia de anulare a olimpiadelor și concursurilor școlare din țară. Așa după cum se știe, Ministerului Educației a decis anularea olimpiadelor și concursurilor în acest an școlar din cauza pandemiei de COVID-19. Este, în fapt, al doilea an școlar în care se anulează aceste competiții. Părinții și profes…. […]

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.