Lista celor 25 de destinații de vacanță uimitoare este numită de către colegii de la National Geografic „Best of the World 2021” și adună laoltă locuri care vorbesc despre succesul în conservare, realizari în prezervare, rezistență culturală și povesti ale unor comunități care înving obstacole intimidante pentru a prospera în ciuda pandemiei. Destinațiile sunt împărțite în 5 categorii: sustenabilitate, familie, natura, aventura si cultura.
Printre cele 25 de destinații se află Parcul national Los Glaciares din Argentina, Isle Royale (Michigan, SUA), Yellowknife (Canada), Alava (Tara Bascilor, Spania), Alonissos (Grecia), Copenhaga (Danemarca), Noua Caledonie (Franta), Freiburg (Germania), Gabon (Africa Centrala) si Denver (Colorado, SUA).
Transilvania este inclusă în categoria ”FAMILIE”, editorii de la National Geographic prezentând-o drept locul unde poate fi descoperit ”realul într-un tărâm celebru pentru fantezie”.
Alături de Transilvanie, în aceeași categorie sunt incluse: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) si regiunea indigena din British Columbia (Canada).
„Unul dintre efectele secundare ale lui Dracula – roman al autorului irlandez Bram Stoker – a fost ca a transformat Transilvania, o regiune reala a Romaniei, intr-un taram mitic, << un loc blestemat din acest pamant blestemat, unde diavolul si copiii lui inca merg cu picioare pamantesti >>, asa cum a spus scriitorul. Avand in vedere ca Stoker nu a vazut vreodata locul cu ochii lui, a compilat mestesugit informatia pentru romanul lui din 1897 din carti scrise de calatori britanici”.
National Geographic punctează câteva lucruri corecte din celebrul roman despre contele Dracula și anume frigaruile din carne de vita, mamaliga, vinul dulce de Mediaș, portul popular și amestecul cultural maghiari – saxoni – secui – vlahi.
„Ce a ratat Stoker e ca Transilvania ar trebui cunoscuta pentru aerul pastoral vechi european”. Clujul si Brasovul reprezinta baze pentru explorarea Transilvaniei rurale cu pajisti inflorite, castele ca din cartile cu povesti si sate cu strazi pietruite.
Pentru familii, un sejur la o ferma ar putea reprezenta o șansa de deconectare, de a petrece timpul facand plimbari in caruta, drumetii in Muntii Carpati si ajutand la munci din gospodarie.
Farmecul bucolic al Transilvaniei l-a atras si pe prințul Charles, a carui fundatie finanteaza proiecte de protejare a arhitecturii locale.
„Este atemporalitatea ei care este atât de remarcabilă”, spune viitorul rege în documentarul de călătorie Wild Carpathia, „aproape ieșită din unele dintre acele povești pe care le citea cineva când era copil., susține Cătălin Gruia, unul dintre colaboratorii National Geografic.