Un medic de familie de 65 de ani, din oraşul Ineu, care era internat în spital la Timișoara cu infecție cu COVID-19, a decedat miercuri dimineaţă.

Anunţul privind decesul medicului a fost făcut de primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan. “A plecat dintre noi la cele veşnice medicul de familie Tripa Leonora. A fost în prima linie în acest război cu pandemia, dar astăzi a pierdut lupta vieţii. A fost unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi medici de familie din oraşul Ineu, fiind cunoscută ca o persoană care era aproape de pacienţi. Oraşul Ineu a mai pierdut un om deosebit”, a transmis primarul.

Leonora Tripa fusese diagnosticată cu COVID-19 în urmă cu o săptămână şi era internată în Timişoara. Medicul suferea de o boală cronică care era ţinută sub control cu medicaţie.

Leonora Tripa este al treilea cadru medical din Ineu infectat cu COVID-19 care a decedat în ultimele trei săptămâni. Primul caz a fost o asistentă de la Ambulanţă, în vârstă de 48 de ani, iar săptămâna trecută a murit o asistentă de la Spitalul Orăşenesc, de 55 de ani.

(FOTO: Facebook / Pineuar Călin Ilie Abrudan)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.