CNAIR se pregătește să anuleze licitația pentru finalizarea Autostrăzii Lugoj-Deva, după ce a lansat respectiva licitație în iulie 2019 și a ținut-o suspendată mai bine de un an din cauza lipsurilor majore din documentația tehnică, susțin Cereprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API).
Cei aproximativ 15 kilometri rămași nerealizați pe traseul Autostrăzii Lugoj-Deva, par a fi o piatră de moară atârnată de gâtul CNAIR, iar construcția aceastei bucăți de șosea rapidă – singura rămasă nerealizată pe întreg traseul autostrăzii care leagă Sibiul de granița de vest a țării – nu pare a-și găsi prea curând o rezolvare.
Totul a plecat de la semnarea în 2013 a unui contract ce prevedea o săpătură imensă în dealurile de la Holdea, deși acordul de mediu solicita construirea unor tuneluri pentru mașini care să lase mediul natural intact, spune cei de la API care susțin că ei au tras nenumărate semnale de alarmă de-a lungul ultimilor ani privind modul dezastruos prin care această autostradă a fost manageriată de Compania de Drumuri.
”Următoarea cărămidă a fost pusă de Ștefan Ioniță în 2017-2018, când a reziliat contractul în mod abuziv, tribunalul internațional confirmând în acest an că statul român trebuie să plătească constructorului daune financiare de peste 230 de milioane de lei.Cu alte cuvinte, la aproape 10 ani de la lansarea proiectului, suntem departe de finalizarea sa și în același timp buni de plată. O altă veste proastă este că este tehnic imposibilă finalizarea autostrăzii până în 2023, astfel încât Comisia Europeană să considere acest coridor european de transport funcțional. Drept urmare, cel mai probabil vom ajunge să dăm înapoi toți banii europeni atrași până în prezent pentru întreg proiectul Lugoj-Deva.”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Între timp, zecile de mii de mașini care sunt nevoite să se târască în ritm de melc pe vechiul drum național sunt expuse unor riscuri majore de accidente, iar localitățile prin care trece respectivul drum național sunt un loc al poluării, al riscurilor pentru pietoni și al unui stress cu care respectivii localnici vor trebuisă mai trăiască, se pare, mulți ani de aici încolo.
”Incompetența, aroganța sau lipsa de viziune au blocat și vor bloca mulți ani în continuare dorința șoferilor de a circula doar pe autostradă între Sibiu și granița vestică de la Nădlac. Fără studii de teren profesioniste, un proiect tehnic complet și un management de contract competent nu se va atinge acest deziderat.”, mai spun reprezentanții API.