Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, a anunțat într-o conferință de presă că noua organigramă a instituției pe care o conduce va fi mai suplă și aproximativ 20% dintre angajați nu se vor mai regăsi în ea. Primarul susține că această reducere de personal va aduce o economie de 15 milioane de lei la buget, adică aproximativ 3 milioane de euro anual.

Soós Zoltán susține că se preconizează restrângerea activității la unele direcții din primărie, consecința imediată fiind reducerea cu 20% a posturilor. Banii economisiți astfel, aproximativ 3 milioane de euro pe an, vor fi investiți în alte proiecte necesare dezvoltării orașului.
„Se face o evaluare în amănunt a tuturor direcţiilor şi serviciilor subordonate municipalităţii din aparatul administrativ, precum şi a personalului aferent, pentru a vedea clar modul în care este organizată instituţia primăriei şi serviciile subordonate, precum şi societăţile comerciale subordonate. Noua structură va avea un număr mai mic de direcţii şi servicii subordonate, implicit un număr mai scăzut de funcţii de conducere. Cel mai probabil noua organigramă va fi finalizată într-o lună, până la sfârşitul anului. Va fi pusă apoi, conform procedurii, în dezbatere publică 45 de zile, urmând ca ulterior să fie aprobată print-o hotărâre a Consiliului Local”, a spus Soós Zoltán.
Potrivit acestuia, numărul total al angajaţilor care obţin salarii de la bugetul local este de 1.317, din care aproximativ 12% au funcţii de conducere. Primarul susține că aparatul administrativ este supradimensionat şi ineficient, constatându-se o lipsă a procedurilor administrative. De asemenea, mijloacele şi aparatura de lucru care stau la îndemâna aparatului de specialitate nu sunt compatibile cu standardele care s-ar impune în era digitală.
„În ceea ce priveşte funcţiile de conducere, directori, directori adjuncţi, şefi servicii, şefi birou, acestea sunt ocupate în procent legal de maximum 12%. Deci, avem un număr foarte mare de persoane în funcţii de conducere. Principiile prin care vom evalua vor fi competenţa şi eficienţa. Aparatul de lucru în mod sigur se va subţia, estimăm că maximum 20%, care reprezintă o economie la buget de 15 milioane de lei anual, 3 milioane de euro care se pot investi în proiecte”, a declarat Soós Zoltán.
Inițiativa primarului este una care se speră că va conduce către o structură nouă, mai suplă, mai flexibilă, mai eficientă, adaptată nevoilor reale ale oraşului.
”După aprobarea noii organigrame se vor organiza concursuri pe post în fiecare nouă direcţie”, mai spus Soós Zoltán.