Astăzi aducem în atenția publicului, în mediul on-line, manuscrisul cu amintirile unui participant la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, manuscris aflat în Colecția de istorie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

„De pe frontul din Galiția la Alba Iulia, o pagină de epopee națională” de Valeriu Pascu

Recunoștința și prețuirea noastră se îndreaptă astăzi către cei care au făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Peste timp, amintirile lor vin să ne spună, iar și iar, cât de greu a fost în acele zile de tumult și frământare, dar și câtă bucurie le-a fost dat să trăiască în acele clipe unice din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.

O sursă istorică remarcabilă cu ajutorul căreia avem privilegiul de a recupera o fărâmă din istoria evenimentelor din preajma Marii Uniri, sunt și amintirile hunedoreanului Valeriu Pascu, păstrate în manuscris la muzeul din Deva sub titlul „De pe frontul din Galiția la Alba Iulia, o pagină de epopee națională”. Evocarea întâmplărilor descrise pe parcursul celor 18 file, începe cu finalul lunii octombrie 1918, pe când Valeriu Pascu se afla în garnizoana de la Lemberg, în Galiția, și se încheie cu evenimentele trăite la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

Valeriu Pascu s-a născut la Săcărâmb, în 11 noiembrie 1893 (a trăit până în 21 ianuarie 1989), școala primară a urmat-o la Orăștie, gimnaziul la Sibiu și liceul la Brașov. La începerea Primului Război Mondial, în anul 1914, avea 21 de ani și fusese înrolat în Regimentul 64 Infanterie din Orăștie, sub comanda monarhiei austro-ungare. A fost în primele rânduri ale luptelor timp de patru ani, pe fronturile din Rusia și Italia și a fost rănit grav de două ori.

Prin intermediul amintirilor sale, îl „vedem” pe locotenentul Valeriu Pascu străbătând drumul spre Acasă (la Orăștie), pornind de pe frontul din Galiția, purtând de grijă unui număr de 300 de soldați români din Regimentul 41 Cernăuți și 100 de soldați români din Regimentul 63 Bistrița, pe care îi duce în siguranță la casele lor. În drumul său s-a întâlnit cu fruntașii români care au făcut România Mare, precum Iancu Flondor, Amos Frâncu, Elie Dăianu, care îl încurajau să se îndrepte spre locurile natale „căci acolo-i mare lipsă de prezența românilor în vederea organizării gărzilor românești”. Ajuns acasă, la Orăștie, a contribuit cu experiența sa de militar la formarea Gărzii Naționale Române și la organizarea alegerilor pentru delegații care urmau să reprezinte Orăștia la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

Ultimele patru file ale manuscrisului sunt dedicate evocării zilei de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Cuvintele prin care Valeriu Pascu definește acele zile unice sunt entuziasm, măreție, smerenie, sobrietate, hotărâre, acestea descriindu-i pe toți românii din Transilvania, care, prin voință populară și în cunoștință de cauză, au luat hotărârea de a se uni cu „România Mamă”. Destinul a făcut ca Valeriu Pascu să fie delegat la comanda gărzii din Orăștie, titularul fiind bolnav. În această calitate a condus efectivul gărzii la Alba Iulia, iar în seara zilei de 30 noiembrie 1918 l-a prezentat comandantului gărzilor naționale din Alba, maiorul Florian Medrea. Repartizat împreună cu alți 60 de gardiști pe un sector de pe platoul Cetății, Valeriu Pascu menționează că nu s-a înregistrat nicio încercare de a provoca incidente, ca dovadă „că aici s-au întrunit românii pentru apărarea cauzei mari a neamului”.

În ziua de 1 decembrie 1918, în timp ce erau așteptați delegații Marii Adunări Naționale, Valeriu Pascu se afla pe una dintre tribune, fluturând tricolorul,unde rămâne și în timpul discursurilor, astfel că apare în două dintre celebrele fotografii făcute de Samoilă Mârza, „fotograful Unirii”.

Cea mai cunoscută dintre fotografiile care s-au păstrat din ziua proclamării unirii Transilvaniei cu România din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, este cea în care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu anunța mulțimii hotărârea de nestrămutat a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Părțile Ungurești (Partium), de a se uni cu Regatul României. În fața sa, între cei din rândul întâi al fotografiei se disting avocatul orădean Aurel Lazăr (în stânga, cum privim imaginea), un militar cu drapelul în mâini și episcopul ortodox de Caransebeș, Miron Cristea (în centru).

Militarul este nimeni altul decât locotenentul Valeriu Pascu, port-drapel și comandant, în acea zi de 1 decembrie 1918, al Gărzii Naționale din Orăștie. Că el este cel ce poartă drapelul românesc în această imagine, am aflat tot de la Valeriu Pascu. Cu disciplina care l-a caracterizat până la sfârșitul vieții, acesta a atașat explicații scrise pentru fiecare obiect donat muzeului din Deva, fie că este vorba despre decorații, cărți, albume cu fotografii din Primul Război Mondial, uniforma de căpitan al Armatei Române sau o bucată din tricolorul purtat cu sine la Alba Iulia. Așa s-a întâmplat și cu albumul ‘La Grande Roumanie’(Paris, 1929), pe fila căruia a precizat numele personalităților aflate în binecunoscuta imagine, printre care și numele său.

Despre atmosfera din timpul evenimentelor unice trăite la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, Valeriu Pascu scria: „După comunicarea concluziilor de unire cu România în marele tumult de pe platou se naște o însuflețită și o spontană explozie de bucurie, oamenii se îmbrățișează, cei mai mulți plâng de bucurie. În jurul tribunelor se înalță imnul sfânt ‘Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte’, toată lumea intră în o mare horă a Unirii, pentru ca în cântece și jocuri naționale să intrăm în primele ceasuri de existență al unei Românii Mari, menită pe vecie să păzească neștirbită unitatea poporului român, despărțit și fărâmițat timp de două milenii …Prin acest memoriu pe care-l scriu cu modestele mele puteri, vreau să îndeplinesc o sfântă datorie, față de întâmplările trăite în zilele de octombrie-noiembrie 1918, evenimente cruciale care au dus, prin contribuția românilor modești și anonimi și de pretutindeni, fiind conduși de cărturarii și inimoșii patrioți ai neamului românesc, la istoricul act al unirii Transilvaniei cu România, în ziua de 1 Decembre 1918”, relatează dr. Georgeta Deju, șef-serviciu, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

Textul integral al amintirilor poate fi lecturat în paginile anuarului „Sargetia. Acta Musei Devensis”, SN, IX, 2018, p. 191-219, disponibil AICI.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizionați prezentarea de astăzi pe pagina de facebook a muzeului: www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției: mcdr.ro.

Fotografii:

1. Valeriu Pascu, „De pe frontul din Galiția la Alba Iulia, o pagină de epopee națională”, manuscris, fila 1 (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane):

„În luna octombrie 1918 mă aflam în garnizoană la Lemberg, făcând parte din regimentul K.u.K. No 24 din Colomeia – Galiția.

Am fost mutat în această unitate în anul 1915 din regimentul K.u.K. No 64 de infanterie cu garnizoana din Orăștie, cu efectiv de soldați aproape în întregime români, deoarece eram considerați „politisch unverläslich” cunoscându-se faptul că mulți români din județele limitrofe cu România au dezertat trecând Carpații clandestin, înrolându-se în armata română, ca voluntari. Este semnificativ și faptul petrecut pe frontul rusesc din sectorul de la Baranovici când un mare număr de ostași români / 3 companii / din Regimentul 64 Orăștie au părăsit tranșeele austriace împreună cu gradații și ofițerii români, înarmați, s-au predat armatei rusești – ca apoi ca voluntari să fie înrolați mai târziu în armata română, luptându-se încadrați în unitățile armatei române din sectorul frontului dela Mărășești.

La Lemberg făceam parte începând din vara anului 1918 dintr-un detașament de securitate, așa zisele „Asistentz comandos” având calitatea de comandant de companie cu gradul de locotenent cu vechime. Misiunea acestor unități a fost să combată, în caz de nevoie și cu forța armelor, orice încercare se insurecție a populației civile sau eventual ale militarilor de origine ucraineană sau de alte naționalități din monarchia Austro-Ungară”.

2. Valeriu Pascu, locotenent în Armata austro-ungară, în Bruntál, Silezia Cehă (Freudenthal in Schlesien), în 1917 (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

3. Valeriu Pascu în uniforma Armatei Române. Din luna februarie 1919 a fost încadrat în armata română, Regimentul 83 Infanterie din Cluj, ca adjutant al comandantului, cu gradul de locotenent, fiind avansat la gradul de căpitan în septembrie 1919. A trecut în rezervă începând cu 31 august 1922, starea de sănătate fiindu-i șubrezită din cauza rănilor și bolilor dobândite în timpul celor patru ani de lupte și ca urmare a condițiilor deosebit de grele din tranșee (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

4. Valeriu Pascu la Cluj, în 1921, căpitan în Armata Română, Regimentul 83 Infanterie Cluj. Alături se află soția sa Minerva, născută Macrea, din Hunedoara. Tatăl său, Nicolae Macrea, a fost unul dintre fruntașii români cei mai activi în viața politică a orașului Hunedoara. A fost directorul băncii Agricola, redactor la ziarul local Glasul Hunedoarei, secretar al Consiliului Național Român Hunedoara. Mama sa, Ana Macrea (fiica primarului George Dănilă), a fost delegat de drept din partea Reuniunii femeilor române din Hunedoara, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918 (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

5. Ilustrație din albumul „La Grande Roumanie”, Paris, 1929, f.  [18]: „Adunarea Națională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918”, cu notițele lui Valeriu Pascu aflat la tribuna oficială alături de avocatul Aurel Lazăr, de episcopul ortodox de Caransebeș Miron Cristea și episcopul greco-catolic de Gherla Iuliu Hossu. Fotografie realizată de Samoilă Mârza și reprodusă în album (biblioteca documentară a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

6. Valeriu Pascu, „De pe frontul din Galiția la Alba Iulia, o pagină de epopee națională”, manuscris, fila 17 (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane):

„Am fost repartizat împreună cu 60 gardiști pe un sector de pe platoul Cetății să menționăm și să dirijăm traseul circulației spre centrul locului unde s-au construit mai multe scene-tribune, pentru reprezentanții și delegații cari doreau să rostească cuvîntări către poporul adunat. Toată noaptea din 30 noiembrie spre 1 Decemb 1918, Alba Iulia era trează. Localurile de consumație erau tixite, vînzarea, respectiv servirea beuturilor de alcool au fost oprite printr-o ordonanță a Comandamentului orașului. În sala Dacia a hotelului și restaurantului cu acest nume, unde mă aflam pentru inspecția respectării restricțiilor impuse de autorități, nu s-au produs nici un fel de incidente, căci înflăcărarea și ținuta mulțimii tixite în sală au fost o garanție că aici s-au întrunit românii pentru apărarea cauzei mari a neamului. În patrulările de noapte, pe străzile orașului n-am înregistrat nicio încercare pentru a se provoca incidente menite să compromită adunarea de-a doua zi 1 Dec.

În această atmosferă și liniște și de securitatea ținerii marei adunări naționale, sosise momentul culminant pentru care ne-am adunat aici atâta popor, să putem fi martorii acestei zile istorice când s-a hotărât soartea Ardealului.

Pe tribuna pe care mă aflam la 1 Decembrie se găseau ca reprezentanți ai acestei adunări de mare importanță, în dreapta mea I.P.S.Episcopul de Caransebeș Miron Cristea, în fața mea Î.P.S. Episcopul Gherlei Iuliu Hossu citind rezoluția Marei Adunări prin care s-a proclamat Unirea cu România.

Tot aici se găsea reprezentând Bihorul împreună cu alți delegați Aurel Lazăr președ. Cons. Național din Oradea și alți delegați civili și militari așa cum se vede într-o fotografie a timpului pe care o anexez la acest memoriu. Fotografia aceasta este reprodusă prin o pictură murală în sala de recepție a Patriarhiei din București – în timpul cât a viețuit Patriarhul Miron”.

7. Banderolă tricoloră purtată de Valeriu Pascu la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

8. Cuvântarea avocatului din Orăștie dr. Aurel Vlad de la una dintre tribune, la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918. Alături de el se afla soția sa Ana, precum și port-drapelul Gărzii Naționale Române din Orăștie, lt. Valeriu Pascu (colecția de istorie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane).

(Articol publicitar)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania