Miercuri, 4 mai 2005, de ziua Sfintei Mucenițe Pelaghia, dis-de-dimineață, tot așa cam pe la zece, am coborât din fânul șurii în care dormisem. Se poate să fi și mâncat câte ceva, am băut o cafea, ne-am văzut pe lumină cu oamenii care ne găzduiseră și am admirat casele care păzeau șura. Faine.
Apoi ne-am luat rămas bun și am țâșnit din Gârda de Sus pe o mică vale-n sus, nu pe Arieșu Mare, că oricum nu era sezon de schi la Arieșeni. Habar nu mai am cum se numea valea aia mică, dar știu că avea o apă limpede și deloc liniștit curgătoare, că era un pârâu cam rebel. Noi doream să ajungem în valea Arieșului Mic. Peste deal, cum ar veni! Am mers o bucată zdravănă de drum, iar la o primă bifurcație nu ne-am sucit către Sucești ca să ajungem la Scoarța, ci am ținut drumul către Biharia, tot înainte. Toate fiind localități aparținătoare comunei Gârda de Sus, județul Alba.
Din Sucești am văzut, ce-i drept, o biserică de lemn, dincolo de pârâu, dar n-am avut chef de rugăciuni, că oricum eram în întârziere. Popas am făcut doar la Biharia, că deja era o crâșmă deschisă, nemaifiind sărbătoare. Am sprijinit bicicletele de un gard și ne-am luat câte o bere, că aveam voie, fiind trecut de amiază. În plus, pe niște bănci făcute din bușteni zdraveni se lăfăiau câțiva bărbați, câteva femei de vârste diferite și niște copii. Unii cu o bere în mână, alții / altele cu niște sucuri. Când m-or văzut cu aparatul în mână, că era o săpunieră mică, m-or pus să-i pozez și nu i-am putut refuza. Am mai tras niște poze cu floricele violete și ne-am luat din nou avânt… Spre Călugărești!
Nu, nu ne-am călugărit, dar am pomenit toți sfinții pe drumul ăla care trebuie să ne ducă la Avram Iancu. Comuna Avram Iancu, tot județul Alba. Am împins prin noroaie de ne-or ieșit ochii din cap. Cel puțin mie, care am tot timpul o figură de ochios. Când am ajuns în culme ne-am dat drumul la vale. Nu ne-am mai oprit să pozăm cătune precum Plai, Dumăcești sau Târsa-Plai din comuna Avram Iancu. Tot județul Alba, normal. Zburdaaam! Noroc cu noroiul care ne mai încetinea avântul la vale. Nici de localități precum Avrămești, Boldești, Dolești, Gojeiești, Helerești, Incești, Mărtești, Orgești, Pătruțești, Pușelești, Șoicești, Ștertești sau Verdești nu am avut habar. Dar mai sunt și altele!
La un moment dat era mai să ne împiedecăm de un izvor flancat de o floricică galbenă. Eu, înțelept fiind, am zis să ne oprim, că mie mi-e foame. Radu și Bogdan n-or percutat dar au argumentat. Că, cică, mergem până la crâșma din sat, adică ditamai centru de comună numită Avram Iancu, mâncăm liniștiți, bem o bere și apoi o luăm spre Vidrișoara. Am supus la vot ambele variante, dar tot ei au câștigat că erau doi, iar eu singur. Îmi venea să plâng de foame și să-i sun pe mami și pe tati să vină să mă salveze…
M-am luat după ei. Am ajuns la crâșmă. Ne-am luat câte o bere, dar n-am băut-o decât după ce am mâncat!!! Asta n-am înțeles: de ce n-am mâncat într-un loc cu verdeață, izvor rece țâșnitor și floricică galbenă? În schimb ne-am stresat în centrul comunei Avram Iancu și am băut berea caldă. Dar treacă de la mine!!!
La un moment dat, burdușiți, am luat-o spre Vidrișoara. Apoi am început să urcăm. Și să urcăm. De atâta urcat îmi venea să arunc bicicleta în tot felul de prăpăstii. Împingeam la ea de zici că era o zână pe cale să se mărite și nu mai dorea să ajungă la starea civilă. Dar am biruit. Chiar în culme, la Dealu Crișului, alți oameni buni ne-or primit să dormim la ei în șură. Am făcut duș la o doniță (un fel de căntălău din lemn), am mâncat și ne-am urcat în fân. Frânți. Însă dimineața ne-a izbit direct în plex… Prea se luminase devreme: ora opt!!!