Sătmărenii sunt invitați, în pragul sărbătorilor de iarnă, la Târgul Produselor Tradiționale, care va avea loc în perioada 7 -24 decembrie, în Parcul Central din Piața Libertății, între orele 13.00 – 19.00.

Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare, împreună cu Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.

,,Producătorii locali au nevoie de susținere, mai mult decât oricând. Organizăm acest eveniment, în primul rând, pentru a susține munca producătorilor care au întâmpinat multe dificultăți în ultima perioadă! Pe de altă parte, cu toții ne dorim să mâncăm mai sănătos, să consumăm produse tradiționale ce păstrează gustul de altă dată. Cred că acest eveniment va fi un prilej bun de a face cunoscută gama de produse tradiționale din tot județul!”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Producătorii și meșterii populari îi vor aștepta pe sătmăreni cu produse tradiționale și cu bunătăți pentru masa de Crăciun, precum și cu decorațiuni personalizate, produse hand-made din ceramică și piele, articole textile, care pot deveni cadouri unice pentru cei dragi.

Sătmărenii vor găsi la căsuțele din Parcul Central preparate din carne, brânzeturi, sucuri din fructe, vin, diverse sortimente de pălincă, bere artizanală, produse apicole.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului Cultural ,,G.M. Zamfirescu” și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania