Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a hotărât luni seară prelungirea școlii online pe perioada 9- 23 decembrie, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
”Având în vedere creșterea numărului de persoane infectate la nivel național, precum și creșterea zilnică a numărului de cazuri nou confirmate, implementarea deficitară a măsurilor de prevenire, interacțiunea intensă și mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ-teritoriale și a sistemului sanitar… Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prelungirea suspendării activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților în sistemul on-line, pentru perioada 9-23.12”, prevede Hotărârea nr. 57 a CNSU.