CNAIR a semnat astăzi contractul pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale în vederea exproprierilor necesare construirii a 80 kilometri din Autostrada Transilvania.

”Miercuri, 09.12.2020, CNAIR a semnat contractul având ca obiect «Contractul de prestări servicii de întocmire documentaţii cadastrale şi rapoarte de evaluare pentru imobilele afectate de coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică ,,Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea Mihăieşti – Suplacu de Barcău, km 0+000 – km 80+054, pe teritoriul localităţilor Sanpaul din judeţul Cluj şi localităţilor Zimbor, Sanmihaiu Almaşului, Românaşi, Treznea, Zalău, Meseseni de Jos, Crasna, Boghiş, Nuşfalău, Ip şi Marca din judeţul Sălaj». Ofertantul declarat căştigător al acestei proceduri de achiziţie publică a fost Asocierea CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L. – GEOTER PROIECT S.R.L. – THEOTOP S.R.L. – C.I. GHEORGHE SIMONA FLORINA – S.C.A. M.S. DUMITRASCU SI ASOCIATII”, a transmis, miercuri seară, CNAIR.

Valoarea contractului este de 4.800.540,00 lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

Durata contractului este de 30 de luni de la data semnării contractului.

Perioada de evaluare a ofertelor s-a desfăşurat în perioada 19.09.2020 – 24.11.2020.

Nu au fost depuse contestaţii pentru prezenta procedură de achiziţie publică.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania