Dan Stan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, a încetat din viaţă duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, unde a fost internat cu COVID-19.

Anunțul decesului a fost făcut de  ministrul de Interne, Marcel Vela, pe pagina sa de Facebook.

„Un prieten, un camarad, un om special, un adevarat român și patriot ne-a părăsit și s-a ridicat la Cer! Avocatul Dan Stan, un profesionist desăvârșit, liberal și prieten vechi, un caracter deosebit, de o corectitudine rară, un OM care a fost mereu aproape de semeni și nevoile lor a plecat… Subsecretar de stat al  Ministerului Afacerilor Interne, a fost alături de mine în toate momentele grele, în special în gestionarea Stării de Urgență.  Am încercat, împreună, să facem o lume mai bună, mai sănătoasă și să salvăm cât mai multe vieți. Actual vicepreședinte al Consiliului Județean, el s-a întors în octombrie acasă, ca să fie alături de noul președinte al CJ, cu dorința si speranța de a face din Caraș-Severin un județ mai bun. SARS COV 2, acest inamic, virus pervers și invizibil, s-a răzbunat! După o lungă suferință, inima sa mare, dar obosită, a cedat în această dimineață, la ora 4:30, la  spitalul de boli infecțioase din Timișoara. Dan nu mai este printre noi! Camarade drag, mergi în pace printre îngeri, către Rai! Dumnezeu să te odihnească!”, a transmis Marcel Vela.

“Conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin regretă trecerea prematură în nefiinţă a vicepresedintelui Dan Stan, respectat de toţi cei care l-au cunoscut. Afecţiunea şi toate gândurile se îndreapta spre familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis conducerea CJ Caraș-Severin.

(SURSA FOTO: Facebook / Consiliul Judetean Caraș-Severin)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania