Ultima zi a fost epică, la fel ca și celelalte. Din 30 aprilie când am pornit noi la drum, trecuseră nici nu mai știu câte zile. Eram deja prin 6 mai 2005. Cățelul ăla care se uitase seara trecută (5 mai) cu milă la noi dormea ca un prunc când am ieșit noi din șură. Afară tocmai explodase un cireș și erau numai petale. Iarba înverzise. O narcisă mai că dădea să mă muște de picior când m-am dus să pozez o găină.
Omul bun la care adăstasem peste noapte ieșise din casă și stătea și zâmbea la noi. Era tânăr. Avea cămașă cu guler alb, sfetăr de lână negru spre gri, un fel de vestă (tot din lână, dar albă) pusă pe deasupra, la care avea și cireașa de pe tortul costumației: o șapcă de camuflaj militar în tot felul de culori kaki. Când l-am văzut, m-am speriat și am fugit la pozat. Câinele s-o trezit și a fugit după mine. Era curios unde mă duc, nu avea tendințe agresive. Dar nu mă las eu păcălit de figuri angelice de tip canin… nuuu!!! Așa că am mers câțiva metri pe repede înapoi. Adică cu spatele. Când o început să dea din coadă ca un metronom m-am liniștit! I se părea că nu merg pe drumul bun! Constatasem și eu asta dar îmi era rușine să recunosc în fața unui cățel!
M-am rătăcit un pic prin grădini, apoi am revenit la sediu. Cafea, mâncare, pus bagaje pe biciclete. Luat rămas bun de la gazdă. Plecat în urcare pe drumuri noroioase. Blagosloveli de la Radu și Bodgan. Mai ales de la Bogdan!!! Că, cică, i-am dus prin noroaie. Dar nu e perfect adevărat. I-am dus și pe lângă cruci de hotar, cruci mai comune decât crucile dintre comune, adăposturi pastorale, pe drumuri forestiere pline de verdeață primăvăratică.. etc…
Am început să coborâm spre primul Almaș. Almașu Mare, comuna idem, județul Alba. Lumea își făcea cruci cu duiumul. Că nu mai văzuseră asemenea nărozi care să urce toate dealurile dintre Cluj și Orăștie. Și să coboare toate serpentinele care trec pe lângă mina de la Haneș, unde o vacă păștea liniștită iar noi i-am întrerupt alimentarea cu iarbă eco. Carcase de construcții comuniste ne flancau drumul. Gura de mină de la Haneș era deschisă. Un miner și patru ciocane străjuiau deasupra ei. Am mai trecut pe lângă o cantină, un fel de orfelinat sau cămin de nefamiliști, la care (dacă aveai curaj) ajungeai traversând o punte construită din lemn… apoi am descins în civilizație!
Lumea părea idilică!!! NU ERA!!! IDILIC ERA DOAR FAPTUL CĂ NU AVEAI UNDE SĂ MERGI LA BUDĂ. O budă normală, în concepția celor din Almașu Mare, este situată la 987 metri distanță de drumul județean. Să fim serioși! Nimeni nu rezistă atât!!! Cronometrăm, dacă vreți! Am protestat!
Ăștia ai mei or luat-o fuguța la vale. Radu mergea normal. Bogdan pedala. Eu eram în urma lor. Am pus frâne de era să mi-i se tocească saboții! Noroc că am ajuns în Almașu de Mijloc. Am plecat mai departe. În Almașu Mic de Munte am zis: „STOP”!!! Doamne-Doamne o zis nu….
…Și o început să dea ploaie. Mă rugam la Noe să mă salveze, că și eu sunt animal. Noe făcea pe surdul la rugăciunile mele. Noroc că o venit ploaia. Ne-am oprit la magazin. Era închis. Am stat lângă ceva care spunea că au „Loz în plic”… Plus bere „Zimbru”… Afară ploua. N-am băut bere în Almaș. Am ajuns în Orăștie și ne-am dus la „Șura”…