Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, în urma efectuării unui test PCR. El a scris pe pagina sa de socializare că se simte bine, colaborează cu DSP și că și-a anunțat contacții direcți. Totodată, Ruben Lațcău spune că intră în izolare timp de 2 săptămâni.
Ruben Lațcău a făcut în această dimineață un anunț scurt pe pagina sa de socializare, spunând că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
”Mă simt bine, deocamdată sunt asimptomatic, așadar voi continua fără probleme să lucrez de acasă pe perioada carantinei. Să ne auzim cu bine!”, a scris Lațcău.
El susține că se află în izolare timp de două săptămâni și că toți contacții săi au fost informați despre situația lui.
Astăzi, un anunț scurt: am făcut un test PCR pentru diagnosticarea COVID-19 și sunt pozitiv. Colaborez cu DSP, am…
Publicată de Ruben Lațcău pe Miercuri, 16 decembrie 2020