Cinci spitale din “linia întâi” din judeţul Bihor au primit vineri gratuit nebulizatoare medicale Cube S, aparate performante de ultimă generaţie, utilizate în dezinfecţia terminală a unităţilor medicale.
Potrivit Prefecturii Bihor, unităţile sanitare care beneficiază de donaţie sunt Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita, Spitalul Orăşenesc Aleşd, Spitalul Municipal „Ep. N. Popovici” Beiuş şi Spitalul Orăşenesc Ştei.
Aparatele, în valoare totală de 15.000 euro, au fost oferite spitalelor cu sprijinul prefectului Dumitru Ţiplea, de către compania românească BND Cons. Nebulizatoarele Cube S, patentate şi produse în România, funcţionează prin pulverizarea soluţiilor dezinfectante în picături fine, creând o ceaţă densă de microparticule, care decontaminează complet orice spaţiu închis. Această tehnologie este utilizată în special în spaţii mari pentru a dezinfecta aeromicroflora şi suprafeţele sau echipamentele care trebuie dezinfectate rapid.
Prefectul Dumitru Ţiplea a adresat mulţumiri „companiei BND Cons, care se alătură efortului nostru de a combate răspândirea Covid-19. Presiunea pe aparatul sanitar este enormă în aceste zile şi va rămâne constantă şi în următoarele luni. Nebulizatoarele oferă unităţilor sanitare posibilitatea să lupte eficient împotriva virusului Sars-Cov-2, protejând atât personalul medical, cât şi pacienţii. Salut, totodată, faptul că aceste aparate sunt inventate şi produse în România, la standarde medicale europene”.
BND Cons, producătorul gamei de nebulizatoare Cube Atomizers, cel mai mare producător de nebulizatoare de standard medical din Europa de Sud-Est, cu o capacitate de producţie de până la 10.000 de unităţi lunar, a demarat o campanie de responsabilitate socială prin care doreşte să sprijine unităţile medicale din România în efortul de tratare şi protejare al pacienţilor. În cadrul acestei campanii, în colaborare cu autorităţile locale şi instituţiile prefectului aleg unităţile medicale care au nevoie stringentă de aceste produse şi primesc sub forma de donaţii nebulizatoare medicale Cube S cu capacitate de până la 500 mc.
„Nebulizatoarele Cube Atomizers sunt produse care înglobează tehnologie de top şi pot dezinfecta spaţii de până la 100.000 mc la o singură dispersie. Sunt produse în Romania şi în acest moment sunt comercializate în Uniunea Europenă, SUA, Australia şi Orientul Mijlociu. Politica companiei BND Cons este să faciliteze achiziţia acestor aparate de către unităţile medicale, instituţii şi companii private din Romania, astfel încât în această perioadă pandemică să ne putem proteja cât mai bine şi să regăsim cât mai curând o formă de normalitate care să ne facă viaţa mai sigură şi confortabilă” a declarat reprezentantul companiei, Radu Ion.