Primăria Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură „Kónya Ádám” au decis organizarea unei Pieţe de Crăciun în centrul oraşului. Decizia a fost luată având în vedere scăderea ratei de incidenţă în ultimele zile și şi ţinând cont de solicitările venite din partea locuitorilor şi a comercianţilor.

Vor fi prezenţi aproape 50 de comercianţi, care vor oferi spre vânzare de la produse apicole, turtă dulce, preparate din carne şi lapte, legume şi fructe până la bijuterii unicat, decoraţiuni, confecţii textile, cărţi şi vinuri.

Piaţa va fi deschisă duminică, 20 decembrie, şi va dura până joi, 24 decembrie, având un program zilnic între orele 11.00 -19.00, mai puţin în ultima zi când va fi deschisă între orele 9.00 – 13.00.

În Piaţă vor fi respectate toate măsurile în vigoare pentru protejarea sănătăţii vizitatorilor şi a comercianţilor. Dezinfectarea mâinilor la intrarea în perimetru este obligatorie pentru vizitatori, iar comercianţii sunt obligaţi să poarte mănuşi şi mască de protecţie pe toată durata programului.

(FOTO: Primăria Sfântu Gheorghe)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania