Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, continuă să își arate nemulțumirea față de deciziile conducerii centrale a PNL, afirmând că cea mai puternică organizație din țară a Partidului Național Liberal, cea de la Cluj, ”nu va putea fi condusă niciodată de nulități politice”.

După atacul foarte dur din 21 decembrie, când Alin Tișe spunea că „asistăm la o Ciolaniadă grețoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică”, liberalul clujean a recidivat astăzi cu un nou mesaj împotriva conducerii centrale a partidului, referitor la reprezentarea în Guvern a organizațiilor PNL din Ardeal. El susține într-o postare pe contul de socializare că nu își amintește ”să fi discutat în organizația Cluj susținerea vreunei persoane pentru postul de ministru”.

Mesajul integral al lui Alin Tișe:

”Legat de reprezentarea în Guvern a organizațiilor din Ardeal.În concret – organizația Cluj. Nu îmi amintesc să fi discutat în organizația Cluj susținerea vreunei persoane pentru postul de ministru. Or să se fi supus la vot. Supunerea la vot în partid, a nominalizărilor, este o practică democratică, așa cum am fost supuși votului atât eu cât și primarii când am candidat la primării sau consiliul județean.Cineva crede că, prin susținerea unor persoane peste organizația Cluj, va reuși să pună mâna pe filiala Cluj. Ca și cum partidul acesta este doar al lor.Așa știu să facă politică, pentru că așa au făcut toată viața și pentru ca altfel nu pot, fiind impotenți politic.Organizația Cluj, dincolo de faptul că este cea mai performantă din țară, nu va putea fi condusă niciodată de nulități politice!” a scris Alin Tișe.

Legat de reprezentarea în Guvern a organizațiilor din Ardeal. În concret – organizația Cluj. Nu îmi amintesc să fi…

Publicată de Alin Tișe pe Luni, 28 decembrie 2020
Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania