Primăria Sfântu Gheorghe a lansat luni o consultare adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani care sunt invitați să-și spună părerea despre cum văd orașul în care trăiesc și despre modul în care este administrat.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit municipalității, scopul sondajului este de a afla care este imaginea tinerilor despre Sfântu Gheorghe (oportunitățile oferite de oraș, inclusiv cultura, petrecerea timpului liber și educația), dar și despre managementul orașului. Sondajul este realizat ca parte a unui chestionar online, care poate fi completat în perioada 4-29 ianuarie.

Respondenţii care completează şi adresa de e-mail vor participa la o tragere la sorţi cu premii importante, inclusiv un bilet la festivalul Vibe, cinci bilete la Cinema și cinci bilete la teatru.

Deși se adresează în principal tinerilor, chestionarul online pus la dispoziție de  Primăria Sfântu Gheorghe oferă și persoanelor mai în vârstă posibilitatea să vină cu propuneri și sugestii pentru administrația locală.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania