Noua tulpină de coronavirus cu transmisibilitate crescută care a fost descrisă în Marea Britanie a fost confirmată în România la o femeie în vârstă de 27 de ani, a anunțat vineri Ministerul Sănătăţii.

Tânăra este în stare clinică “foarte bună”, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie, conform metodologiei în vigoare.

“Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvenţiate în perioada 5 – 8 ianuarie 2021 la INBI “Matei Balş” se încadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă în Marea Britanie. În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte. (…) Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania naţională de vaccinare, măsurile de protecţie rămân la fel de importante: purtarea corectă a măştii de protecţie, evitarea aglomeraţiilor, distanţarea socială şi igiena mâinilor”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania