Salvamont Hunedoara a transmis o avertizare, atrăgând atenția asupra pericolului iminent de avalanșă în Straja, Parâng și în zona de creastă a Retezatului, la peste 1800 metri altitudine.

În avertizarea nivometeorologică, se arată că riscul de avalanșă e de gradul 4 în Parâng-Șureanu și Țarcu-Godeanu, iar în perioada următoare sunt așteptat noi ninsori care vor conduce la creșterea stratului instabil de zăpadă, iar vântul va forma plăci noi, la peste 1800 m, în special pe versanții nordici și estici.

”La suprafață se găsește un strat consistent de zăpadă proaspătă în urma cantităților însemnate de precipitații din ultimele două zile, local de peste 40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp. Vântul intens ce a depășit temporar 80 km/h a spulberat zăpada și a format numeroase plăci și a creat multiple troiene în zonele adăpostite. Stratul este instabil în partea superioară, iar la suprafață sunt cruste neportante și plăci de vânt. La peste 1800 m, la supraîncărcări oricât de mici, dar și spontan se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici și medii prin ruperea plăcilor de vânt sau prin alunecarea stratului proaspăt peste cel vechi de zăpadă înghețată, pe pantele suficient de înclinate. Riscul este mai ridicat în zonele adăpostite cu acumulări mari de zăpadă. Sub 1800 m, stratul are dimensiuni mai reduse, dar și aici există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, existând zone cu depozite mai însemnate de zăpadă, în special pe versanții sudici”, se arată în avertizarea salvamontiștilor hunedoreni.

Șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, le recomandă celor care urcă la munte să aibă grijă la deplasarea în afara zonei împădurite, de la peste 1600 metri altitudine. De asemenea, ei trebuie să se echipeze corespunzător. Pentru cei care vor să meargă în schi de tură, sau drumeții, echipamentul specializat este absolut necesar.

”În zonele unde a viscolit e multă zăpadă, Straja-Parâng, la peste 2000 metri altitudine, în Retezat în zona de creastă, există risc iminent de producere a avalanșelor. Aici e o zăpadă umedă, alunecoasă, care nu are stabilitate. În zonele cu înclinație de 25-30 de grade zăpada poate pleca la vale. Cei care vor să meargă pe trasee trebuie să aibă colțari, rachete de zăpadă, coardă pentru cei ce urmează traseele de creastă, și chiar rucsaci de avalanșă.”, a declarat Ovidiu Bodean, șeful Salvamont Hunedoara.

Turiștii trebuie, potrivit salvamontiștilor, să respecte regulile de deplasare pe timp de iarnă, dar și să anunțe familia, și Salvamontul dacă merg pe trasee mai lungi și mai dificile.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania