Se ia un oraș de provincie de dimensiuni medii. Noul Primar se înconjoară de vechii angajați ai Primăriei, oportuniști specialiști în toate domeniile (dar mai ales în supraviețuirea sub toate “orânduirile”) care-i construiesc ușor-ușor un cult al personalității călduț-convenabil. Apoi își alege niște consilieri personali confortabili, pufoși, sfertodocți, aleși pe criteriul amiciției, al coincidenței cu ziua sa de naștere, al priceperii în prepararea gulașului, al servilismului sau al contribuției la campania electorală. Nu oameni remarcabili, nu premianții claselor, pentru că ăia părăsiseră urbea…și nu te puteai baza decât pe ce aveai la îndemână: corigenții claselor.

Oricum nu avea mari așteptări ca aceștia să se implice în bunul mers al urbei, pentru că primarul nostru, ca orice bun primar de oraș de provincie e un autocrat luminat, el fiind singurul om cu idei și inițiative din Primărie. Dacă îl servește bine, pe unul dintre consilieri îl va promova în viitor ca administrator public al urbei, pe un salariu baban.

Zilele curg liniștite peste orașul prăfuit și din când în când trebuie inventat câte un divertisment pentru cabinetul primarului. De obicei se apelează la cel mai vechi și la îndemână mijloc de distracție: bârfa. Vechii angajați sau consilierii personali vin cu câte o bârfă meșteșugită despre un coleg, un șef de serviciu sau de birou, un zvon neconfirmat, o suspiciune de trădare sau un amor amoral. Ca să reziști în aceeași poziție ca șef de serviciu, chiar dacă primarii se schimbă, trebuie să arăți/să demonstrezi că ești indispensabil pe acel post. Atunci trebuie să începi să te victimizezi, să creezi mini-crize în activitatea serviciului, să arăți cât de aglomerat e serviciul pe care-l conduci, să vii cu propuneri, cu idei noi…toate astea din frica de a nu părea un serviciu banal, care funcționează banal, fără sincope.

Căci are primarul nostru un obicei: când nu-i mai place un director, un șef de serviciu…îl dă afară…ba chiar desființează serviciul respectiv. Așa au dispărut de-a lungul vremii serviciul ce se ocupa de turism, serviciul ce se ocupa de cultură și nici serviciul ce se ocupă de Poliția Locală nu se simte prea bine. La finalul anului ce tocmai a trecut, a venit rândul Serviciului de Impozite și Taxe Locale să fie luat în vizor pentru “modernizare”. În orașul din povestea noastră, acesta era probabil unul dintre cele mai banale servicii, care funcționa binișor pentru că are angajați oameni ce fac meseria asta de cel puțin 5-10 ani (unii au chiar mult peste 20 de ani în acel serviciu). În plus, prin modificarea Codului Fiscal prin 2015, cu aplicare din 2016 s-a decis ca eliberarea certificatelor fiscale pentru bunurile contribuabililor să se facă gratuit.

Până prin 2015 eliberarea unui certificat fiscal îl costa pe contribuabil suma de 2 lei. S-au bucurat în 2016 cetățenii pentru economiile de câte 2 lei de peste an. Soarta Serviciului ITL s-a decis în povestea noastră la finalul anului 2020 tot printr-o scenetă petrecută în biroul bunului primar. Șefa serviciului s-a nimerit să intre în birou într-un fatidic moment în care toată lumea prezentă era plictisită și avea mintea odihnită. La întrebarea banală, care nu aștepta un răspuns complicat: “Cum merg lucrurile pe la ITL?”, dânsa a avut proasta inspirație să se victimizeze cu un răspuns care să arate că ei fac treabă bună acolo, dau rezultate în ciuda condițiilor foarte stresante de lucru.

Un posibil răspuns ar fi fost: “Suntem aglomerați, zeci/sute de contribuabili vin zilnic și ne solicită servicii, adeverințe, liste cu bunurile din proprietate, certificate fiscale, fișe de radiere, evidențe agricole, etc…unele cu rost, altele fără rost, numai ca să ne dea nouă de lucru. Numai eu știu cum reușim să facem față”. În realitate, rareori aveai de așteptat mai mult de 10 minute la biroul Persoane Juridice sau mai mult de 20 minute la biroul Persoane Fizice (ăștia sunt mai noi, mai neexperimentați, dinadins mai scrupuloși și mai birocrați).

Aici a intervenit echipa de angajați cu experiență din Primărie și echipa de consilieri personali ai primarului, care au scornit rapid idei cât mai bune de rezolvare a situației dificile ivite la serviciul ce se ocupă cu colectarea taxelor de la cetățeni. Ideile au început să curgă: să reintroducem o taxă pentru eliberarea actelor…de 30 lei/act. Șefa serviciului simte că lucrurile o iau razna și încearcă să pareze cu replica: “dar legea zice că certificatul fiscal se eliberează gratuit”.

Consilierii personali în căutarea afirmării (și cu gândul la poziția de administrator public sau măcar de șef serviciu pe viitor) găsesc soluția salvatoare: “se va elibera gratuit, dar peste 2-3 zile…iar dacă onor contribuabilul îl vrea pe loc, să plătească o taxă de 30 lei pentru orice document, ștampilă aplicată, formular listat”. Toată lumea jubilează…încă o criză atenuată, încă o soluție înțeleaptă adoptată. “Și în plus, știm sigur că și alte orașe procedează așa… și facem și bani mulți pentru Primărie” de la contribuabilii scârbiți de birocrația din instituțiile statului.

Primarul decide cu autoritatea sa paternă: “Ai mână liberă!” Și astfel se termină povestea noastră în care o limbă slobodă și frica au decis birocratizarea excesivă a unor servicii ce funcționau, defectarea unor instituții ce vor fi sufocate acum de dosare în așteptare, introducerea unor taxe noi pentru contribuabili fără a li se oferi ceva în plus pentru banii plătiți.

Niciun cetățean al orășelului din poveste nu ar fi crezut că va fi încercat de nostalgia celor 2 lei plătiți până în 2015 pentru un certificat fiscal.

Hai, vă pupă Mitch Tufă!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania