Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina anti-COVID-19, public, vineri.

Întrebat de jurnaliști de ce nu s-a vaccinat până în prezent, șeful statului a răspuns că „nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față”.

„Nu cred că prin faptul că nu m-am vaccinat până acum, s-a produs vreo neîncredere în rândul oamenilor. Dimpotrivă, decizia a fost ca în prima etapă să se vaccineze tot personalul medical”, a declarat Klaus Iohannis.

„Pentru a putea merge înainte cu motoarele turate la maximum este nevoie să punem capăt epidemiei. Vaccinarea în masă reprezintă singura soluție pentru a ne reîntoarce cât mai rapid la normalitate. Este esențial ca această campanie de vaccinare să reușească pentru a putea obține imunizarea populației la nivel național. Sunt convins că efortul susținut al întregii societăți timp de un an va fi răsplătit în 2021 dacă până în vară vom putea vaccina un procent semnificativ din populație. Până atunci, măsurile de protecție rămân imperative. Suntem încă departe de o incidență care să permită relaxarea restricțiilor”, a declarat președintele Iohannis.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.