Episcopia Devei și Hunedoarei a donat Spitalului Județean de Urgență Deva 30 de dispozitive medicale (kit cască și accesorii pentru CPAP), în valoare de 43.000 lei.

Dispozitivele vor fi folosite în Secția ATI pentru bolnavii de COVID-19, fiind o alternativă noninvazivă la procedura medicală a intubării.

„Încă de la debutul pandemiei de Coronavirus, Episcopia Devei și Hunedoarei, atât în nume propriu, cât și prin intermediul parohiilor din jurisdicția sa canonică, a susținut lupta cadrelor medicale împotriva acestei molime de proporții prin mai multe donații concretizate în materiale igienico-sanitare, dezinfectanți, alimente și apă pentru personalul medical, echipamente de protecție etc. (…) Episcopia Devei și Hunedoarei, prin glasul ierarhului, îndeamnă preoții și credincioșii să își concerteze eforturile în vederea sprijinirii strădaniei autorităților și ostenitorilor din sistemul medical pentru combaterea acestei pandemii. De asemenea, gândul și rugăciunile ni se îndreaptă spre cei bolnavi de noul Coronavirus, cu nădejde de vindecare cât mai grabnică, iar familiilor celor care au pierdut lupta cu această molimă cumplită, le transmitem sincera noastră compasiune și gânduri de nădejde întru lumina Învierii”, a transmis Episcopia Devei și Hunedoarei.

(FOTO: Episcopia Devei și Hunedoarei)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.