fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEO comună din Bihor, cele mai multe fonduri europene accesate de o...

O comună din Bihor, cele mai multe fonduri europene accesate de o administrație locală din mediul rural

Publicat în

spot_img
spot_img

Comuna Sânmartin din judeţul Bihor are cele mai multe fonduri europene atrase de o administraţie locală din mediul rural din România, a declarat, luni, primarul Cristian Laza, informează AGERPRES.

Edilul a precizat că pentru reabilitarea blocurilor, în comuna Sânmartin, primăria a început în urmă cu doi ani şi jumătate un program de reabilitare termică. Pentru a simplifica lucrurile, primarul a înfiinţat o societate în subordinea Consiliului Local, cu 11 angajaţi care lucrează strict pe izolarea blocurilor, numită SPAS Construct reabilitare termică SRL. Astfel, din 36 de blocuri s-a reuşit ca, în doi ani şi jumătate, să se reabiliteze zece, opt finalizate şi două în curs de finalizare, cu nişte costuri relativ mici: un bloc cu 20 de apartamente a fost reabilitat termic cu suma de aproximativ 290.000 de lei, contribuţia cetăţenilor fiind de 10%.

„Eu cred că a fost o reţetă câştigătoare pentru că, pe de o parte, nu am mai fost nevoiţi să stăm luni sau ani în licitaţii publice, mai ales că firmele de construcţii nu se înghesuie la asemenea lucrări, migăloase, din care nu câştigă foarte mulţi bani. Motiv pentru care am luat această decizie şi iată rezultatele. Dorim ca până la finele mandatului meu să finalizăm reabilitarea tuturor celor 36 de blocuri din comuna Sânmartin şi eu sper că vom şi reuşi să le izolăm şi pe cele 26 care mai rămân, în aceşti patru ani, având în vedere că am finalizat zece în doi ani „, a declarat, într-o conferinţă de presă, Cristian Laza.

Edilul a adăugat că în comună sunt deschise 34 de şantiere, alte şase având deja achiziţiile finalizate, urmând să înceapă lucrările imediat ce condiţiile meteo vor permite. Acestea sunt realizate pe diverse lucrări: pentru drumuri, apă, canalizare, cămine culturale (Felix, 1 Mai şi Cihei). Lucrările sunt în diferite stadii, printre cele mai importante fiind cele de modernizare a staţiunilor Băilor Felix şi Băile 1 Mai, pe POR.

Referitor la modernizarea respectivelor staţiuni, primarul a precizat că sunt lucrări complexe atât în subteran (canalizare, apă, reţele electrice etc), cât şi pe partea terestră (pavaje, asfaltări, parcări). Până la începerea sezonului estival (mai-iunie), în Băile Felix lucrările se vor apropia de 80-90%, fiind realizate cele în subteran, iar în Băile 1 Mai se preconizează că se vor finaliza într-un an.

„Sursele de finanţare sunt diverse. Din punctul meu de vedere, eu consider că am excelat pe fonduri europene, în momentul de faţă având 17,2 milioane de euro în această sesiune financiară. Din discuţiile avute cu cei de la POR, AFIR, Ro-Hu, avem cele mai multe fonduri europene accesate de vreo comună din România. Un lucru foarte bun, în aceste vremuri grele, pentru că avem asigurată finanţarea şi putem continua proiectele în derulare. Vă pot spune că fondurile de la guvern au fost de patru milioane de euro, deci avem de patru ori mai multe fonduri europene. Dorim să ducem la bun sfârşit toate cele peste 40 de proiecte şi să dăm o nouă faţă comunei noastre, inclusiv celor două staţiuni aparţinătoare,” a mai menţionat Cristian Laza, aflat la al doilea mandat de primar.

(FOTO: Primăria Sânmartin)

Articole recente

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020: De la realizări la perspective pentru viitor

În prezentarea sa detaliată, conf.univ.dr.ing. Vlad Mihăescu a vorbit despre misiunea CITT, subliniind eforturile constante depuse pentru a încuraja o colaborare eficientă între cercetători și industrie.

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.

Preşedintele CJ Braşov, despre aeroport: Este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar

Preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a făcut vineri, într-o conferinţă de presă, un istoric al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. 

Semnătură electronică calificată sau…simplificată? Ce alegem şi de ce?

În goana după digitalizare (atât de necesară, de altfel) avem un lucru extrem de important de înţeles şi reţinut – nu toate semnăturile electronice sunt la fel! Un articol susținut de CertSIGN

Mai multe articole de același fel

A fost semnat contractul de finanţare pentru construirea spitalului de boli infecţioase de la Oradea

Potrivit datelor transmise de Primăria Oradea, noua unitate medicală urmăreşte gruparea specialităţilor boli infecţioase şi pneumoftiziologice la o singură adresă, într-o unitate spitalicească modernă, care să răspundă tuturor cerinţelor de calitate actuale.