Peste 3.000 de elevi din clasa a XII-a din întreaga ţară au participat weekend-ul trecut la activităţile de pregătire pentru examenul de Bacalaureat organizate de Universitatea de Vest din Timişoara (UVT).

Programul de pregătire a început în 16 ianuarie și a cuprins următoarele discipline: limba şi literatura română, matematică, istorie, biologie, chimie, economie, fizică, geografie şi informatică.

În următoarele săptămâni, lista disciplinelor incluse în programul de pregătire va fi completată cu filosofie, logică, comunicare şi argumentare, psihologie şi sociologie.

Orarul programului de pregătire va rămâne acelaşi pentru fiecare dintre zilele de pregătire de sâmbăta, fiind stabilit astfel încât să le permită elevilor participarea la activităţile de pregătire pentru toate cele trei discipline la care urmează să susţină proba scrisă în cadrul examenului de Bacalaureat.

„Deşi organizarea acestor activităţi reprezintă deja o tradiţie pe care UVT o desfăşoară anual, derularea online a acestora, în acest an, ne permite să venim în sprijinul elevilor din întreaga ţară. Acest aspect a fost cu adevărat apreciat de elevi, care au ajuns să se cifreze la peste 6500 de participanţi înscrişi, din toate judeţele ţării. De asemenea, feedback-ul primit de la elevii participanţi la prima sesiune de pregătire ne confirmă nevoia desfăşurării unor astfel de activităţi de sprijin, aceştia fiind încântaţi de conţinutul programului propus”, au transmis reprezentanții UVT.

Programul de pregătire pentru examenul de Bacalaureat continuă până la jumătatea lunii iunie anul acesta. Elevii care nu au reuşit până în acest moment să se înscrie pentru a participa la sesiunile didactice o pot face prin completarea acestui formular. Organizarea acestor activităţi presupune, pe lângă desfăşurarea efectivă a sesiunilor de pregătire prin videoconferinţă live, şi crearea unui “spaţiu” virtual unde elevii pot accesa permanent toate materialele transmise de cadrele didactice (sub forma cursurilor pe platforma Google Classroom), astfel că şi elevii care se vor înscrie pe parcurs vor putea beneficia de toate informaţiile prezentate anterior.

(FOTO: Universitatea de Vest Timișoara)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania