fbpx
5.8 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARAStadiul lucrărilor de restaurare la Castelul Corvinilor a ajuns la 42%

Stadiul lucrărilor de restaurare la Castelul Corvinilor a ajuns la 42%

Publicat în

spot_img
spot_img

Stadiul lucrărilor la Castelul Corvinilor din Hunedoara, aflat în restaurare printr-un astfel de proiect european, a ajuns la 42%, a anunțat vineri ADR Vest.

În proiect sunt prevăzute lucrări complexe de consolidare și reabilitare a zonelor afectate, parte din obiectiv, precum și lucrări de restaurare – finisaje interioare și exterioare, lucrări de reconstituire și de amenajare a unor spații rezultate din reconstituirea unor planșee, refacerea și introducerea lor în circuitul turistic.

Valoarea totală a proiectul privind „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor”este de 21,8 milioane de lei, finanțarea nerambursabilă fiind de 21,4 milioane de lei.

Potrivit ADR Vest, la solicitarea Primăriei Hunedoara, perioada de implementare a fost prelungită de la 62 luni la 86 luni, până la data de 31 august anul acesta.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Regio-POR 2014-2020.

(FOTO: ADR Vest)

Ioana Pop

Articole recente

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în finala Cupei României

Finala Cupei României va avea loc pe 15 mai, la Sibiu.

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Festivalul ”Săptămâna Haferland” va avea loc între 8 şi 11 august, în zece sate din Ţara Ovăzului

Tema ediţiei din acest an a festivalului este "Istorie, tradiţie şi cultură. Ieri şi azi în Haferland".

Mai multe articole de același fel

Dezbatere privind educația pentru sustenabilitate, sub egida Alianței Timișoara Universitară

Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic.