Peste 30 de persoane au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la o petrecere într-o discotecă din comuna Prundu Bârgăului. Cheful a fost întrerupt de polițiști.

“Aseară, după ora 23,00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au verificat mai multe localuri aflate pe raza de competenţă, printre care şi o discotecă din localitatea Prundu Bârgăului. Poliţiştii au identificat administratorul localului, o femeie de 36 de ani, din Prundu Bârgăului, care, în cadrul acţiunilor de informare desfăşurate anterior, a fost notificată să respecte măsurile impuse. Aseară, femeia a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020”, a transmis duminică IPJ Bistriţa-Năsăud.

Au fost aplicate, în total, 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.370 de lei, din care 31 de sancţiuni, însumând 5.500 de lei, au fost date pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, celelalte fiind pentru abateri de altă natură.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania