Turnul Bisericii Evanghelice din Saschiz, monument în patrimoniul mondial UNESCO, a fost restaurat

Parohia Evanghelică C.A. Saschiz a anunţat, joi, finalizarea proiectului „Lucrări de reparaţii, conservare şi introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz”, aflat în patrimoniul UNESCO, care a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare totală de 2,23 milioane de lei, din care 2,16 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Potrivit unui comunicat de presă al Parohiei Evanghelice S.A. din Saschiz transmis AGERPRES, turnul-clopotniţă al bisericii fortificate este un monument reprezentativ pentru arhitectura săsească de secol XV şi a beneficiat de lucrări asupra zidăriei de interior, asupra faţadelor, precum şi de amenajarea scării interioare de lemn, refacerea acoperişului şi pardoselii, precum şi a instalaţiei electrice.

„Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la proiect. Fiecare piatră, fiecare cui care se pune la locul lui, acolo unde trebuie, este un pas enorm înainte. Iată că turnul este o splendoare şi vrem să rămână un arătător către Cer, pe verticală, fiindcă avem nevoie să ne ridicăm privirile către Dumnezeu, care este cetatea noastră fortificată. Sper într-o colaborare strânsă şi pe viitor, atât cu autorităţile locale, cât şi cu autorităţile bisericeşti, respectiv cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru”, a declarat reprezentantul beneficiarului, preotul Johannes Halmen.

În cadrul ansamblului fortificaţiei au fost amenajate şi locuri de relaxare în care turiştii vin la Saschiz pot opta inclusiv pentru a se reculege în acest spaţiu, dar obiectivul va fi accesibil şi în mediul online.

„Lucrarea a ieşit foarte bine, pune foarte mult în valoare tot ce înseamnă Saschiz. Comuna Saschiz a început un proiect de amenajare a pieţei centrale, astfel încât să punem în evidenţă şi turnul şi biserica. Când se va termina şi cetatea, clar, se va dezvolta şi mai mult turismul”, a arătat viceprimarul comunei Saschiz, Adrian Diţă.

Secretarul general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Friedrich Gunesch, sustenabilitatea acestui proiect este dată nu doar prin punerea în valoare a monumentului, ci prin ceea ce se va realiza după aceea, în acel complex din care face parte biserica, turnul, casa parohială, celelalte clădiri.

„În acest efort trebuie incluşi oamenii de aici, comunitatea, primăria, cei care au plecat din Saschiz şi turiştii care vor veni. Atunci se va umple de viaţă această localitate prin edificiile centrale de care are parte”, a adăugat Friedrich Gunesch.

(FOTO: wikiwand.com)

Ioana Pop