Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, solicită președintelui PNL, Ludovic Orban, și premierului Florin Cîțu numirea unui liberal în funcția de prefect al județului Cluj.

Alin Tișe a trimis o scrisoare deschisă celor doi lideri liberali, în care susține că demersul său este sprijinit de peste 70 de primari, viceprimari și consilieri județeni, care au luat o „poziție fermă și fără echivoc” în privința numirii prefectului de Cluj. Alin Tișe anunță că ia în calcul inclusiv demisia sa din PNL în cazul în care liberalii nu vor avea prefect la Cluj.

Fostul prefect al județului Mircea Abrudean a fost numit secretar general adjunct al Guvernului, iar în urma negocierilor purtate în coaliția de guvernare s-a decis ca funcția să revină avocatului Tasnádi Szilárd, propus de UDMR.

„Numirea noului prefect de Cluj este inadmisibilă pentru noi ca membri ai PNL Cluj. Spun asta în calitate de fost Prefect de Cluj, Senator și actualmente la al treilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Cluj (din care două mandate ales prin vot direct de către cetățenii județului Cluj). Negocierile politice nu au ținut cont de competență și profesionalism. PNL deținea postul de prefect de Cluj. Consecințele politice ale acestui gest pentru noi, ca partid politic, sunt de neimaginat aici la Cluj. Sunt anumite limite și în negocierile politice, chiar într-un Guvern de coaliție. Foarte mulți clujeni și colegi de partid sunt în asentimentul meu că trebuie să luăm poziție fermă și fără echivoc. Eu am făcut-o, și o voi face, mergând până la demisia mea din PNL. Și nu voi fi singurul. Politica are și ea limite peste care nu ar trebui să trecem. Vă solicit îndreptarea acestei enorme greșeli la Guvern și numirea ca Prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj. Acest demers al meu este susținut de un număr de peste 70 de primari, viceprimari și consilieri județeni. Numărul celor nemulțumiți de această decizie este însă infinit mult mai mare”, se arată în scrisoarea transmisă de Alin Tișe către Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania