Primarul comunei Șoimuș, din județul Hunedoara, a decis desființarea Poliției Locale și înlocuirea polițiștilor cu câteva camere de supraveghere. El susține că, astfel, face o economie la buget de peste 400.000 de lei, bani care vor fi direcționați către proiectele de investiții aflate în derulare în comună.

Pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe de Consiliu local a comunei Șoimuș s-a aflat și desființarea Poliției Locale, instituție pentru care edilul Mihai Gabriel Irimie nu mai vede niciun rost.

Primarul susține că decizia de a iniția acest proiect de hotărâre de consiliu a venit în urma consultării populației.

Mihai Gabriel Irimie – primarul comunei Șoimuș

„Am considerat că, având secție de poliție națională pe raza comunei nu mai era necesară existența poliției locale. Sumele rămase de la salariile acestor angajați vor fi folosite pentru cofinanțarea proiectelor pe care le avem derulare și care urmează să fie accesate. Cu alte cuvinte, vor merge în investiții pentru dezvoltarea comunității”, a spus primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, într-o postare pe pagina de socializare.

Primăria comunei Șoimuș avea în grila de salarizare cinci polițiști locali, pentru care plătea, anual, suma de aproximativ 400.000 de lei de la bugetul local. Potrivit primarului comunei, cu banii pe care îi plătea acestora într-o lună, aproximativ 60.000 de lei, va achiziționa camere video de supraveghere pe care le va amplasa în toate punctele vulnerabile din comună.

Primarul Mihai Irimie susține că o parte din cei cinci angajați ai Poliției Locale se vor pensiona, iar alții se vor angaja în mediul privat.

Edilul spune că această decizie este doar începutul pentru un plan mai amplu de reorganizare a activității administrației publice locale.

In ultima sedinta de consilu local s-a votat desfiintarea politiei locale , decizia de a initia acest proiect de…

Publicată de Mihai Gabriel Irimie pe Miercuri, 3 februarie 2021
Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania